N-am veşti despre mine *
s-a spus despre mine că sunt specialist în copilărie
că ştiu pe dinafară cursurile de disperare ale bunicilor mei
şi la nevoie pot face rost de păsări pe cer
că la marginea memoriei deţin grădini suspendate
unde cultiv primăveri nelumite
că seva-mi urmează copacii
cu braţele pline de flori pe drum de biserici
şi clopote aruncă-n ferestre cu nuci de lumină
că nu mai rămân în praful speranţei la capătul parcului
când luna trage raze şi adună îndrăgostiţii
în podul casei lângă viespi locuind ilegal pe sub corni
că încă din viaţa alăturată
mă mai aud trântind poarta spre visul
în care voiam să rămân
am tot mai puţine veşti despre mine
încât nu ştiu de ce
acest pumn de ţărână şi lacrimi
* “…atât de multe se pot spune, aşa puţini pot dar pricepe”…
7 comments so far
Leave a reply
Toţi, sau aproape toţi, purtăm nume de ţărână şi de lacrimi.
Foarte frumos.
mă bucur de vorbele tale
mulţumesc
mi-au ieşit 3 poezii după ce-am citit:)
parcă din copilărie
am vrut să mă specializez să iubesc femeia
aşa că într-o zi am ajuns la concluzia
că o ştiu pe dinafară
dar
îmi vine şi acum să
mă plâng
că înăuntrul ei n-am găsit
n-am găsit drumul spre biserică
…
hai iubito
în mansardă
că poate aşa o să ne audă cineva paşii
iar peste ani
o să vorbească lumea
că ne-am iubit
…
am încercat să-ţi scriu numele
pe aripi
de viespe
ţi-am visat sărutul
până când mi-am dat seama
că de fapt
te strâng în pumn
ca pe-o lamă de cuţit
@ mircea_crisan : muz de aş fi, prea greu m-aş gândi/ că un gazetar, în codru străbate/ prin rime cu har, ţâşnite-n hotar / în dulcele vers gri, adus din pustii/ trăsură din nord, uitată-n fiord/ revine mai darnic, să dănţuie-n cavnic
tare de tot! merci mult:)
că încă din viaţa alăturată
mă mai aud trântind poarta spre visul
în care voiam să rămân Superb! Un pumn de tarana si lacrimi..care trebuia sa poarte un nume
[...] http://folk4noi.wordpress.com/2008/04/09/n-am-vesti-despre-mine/ [...]