daţi Cezarului…lumina!
Ieri am pus asta pe blog, fiindcă foarte rar se întîmplă o asemenea potrivire între versuri şi sunete …
am aflat apoi că : “Scriitorul Cezar Ivănescu a încetat din viaţă joi după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, potrivit unor surse oficiale din cadrul spitalului.
Cezar Ivănescu a fost operat miercuri la Bacău, iar în urma unei complicaţii, suferite după intervenţia chirurgicală, a fost transportat de urgenţă cu elicopterul, joi după-amiază, la Bucureşti. Scriitorul a fost adus de la Bacău la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, la Unitatea de Primire Urgenţe, unde s-a stins din viaţă în urma unui stop cardio-respirator, informează surse oficiale din cadrul instituţiei.”
Rămîne versul poetului…
De profundis
şi fiindcă eu sînt bolnav şi mă tem,
ca sălbaticul am să-mi fac leul meu pe peşteră,
iar voi să spuneţi: îl vîna în fiecare zi !!
vă rog să nu vă uitaţi în ochii mei
prin care lacrimile găuresc pupilele
şi deci nu plâng: nici rîsul meu care vă chinuie,
într-însul mama e tot albă ! şi inima mea,
acest cîntar social, care atunci cînd eu
voi fi pur de tot se va sfărîma
într-una din părţile balanţei şi va rămîne numai
un cap uimit, umed, plin de lună ca o floare
scoasă din lac. O, candoarea
capului din inimă, cu braţe !
! lăsaţi-mi numai lapte şi mîncare
pînă mă scol mîini de dimineaţă
căci acum îşi fac turul prin ochi
hidoasele zile de post uman, al vinei, al neputinţei !
! şi socotiţi-mă un lepros care se vindecă
şi v-ar putea şi omorî cu-mbrăţişările,
şi socotiţi-mă-un lepros care se vindecă
şi v-ar putea şi omorî cu-mbrăţişările !
! acum, fiindcă am chiar şaptezeci de ani
cu cei lăsaţi de mama,
îngăduiţi-mi deruta suportabilă
şi bucuraţi-vă de înţelepţii tineri !
(din vol. ROD, editura Albatros, Bucureşti, 1985)












Dumnezeu să îl odihnească în pace.
La Baaad
! vino, Mil, în cîmpie, så fii de faÆå la conversaÆia mea
cu doctorul radiolog. Intru, îmi ciocåne pieptul cu degetul
çi-mi zice : scumpe Or, treci în Æarc, så te våd pe dinåuntru.
Må vede çi-mi zice : nimic, scumpe
Or, nimic. Moartea e-n gîndurile dumitale. Cumîn gîndurile
mele-i zic, priveçte din nou, orbule, ce, eçti hoÆ de drumul
mare ? nu må jefui de-aceastå revelaÆie ! Priveçte expectativ
çi må trimite c-un semn din ochi spre sorå så-mi deie fiÆuica :
pe ea era scris :
printre roze printre crini
cresc îngerii cei senini
din marmorå dåltuiÆi
vino la noapte så ne lovim în dinÆi !
Am ieçit cu doctorul pe salå, popor, soldaÆi, femei
çi-un trup înalt (cu pårul negru) armonios çi plin
de fatå, mai înaltå c-un cap çi decît mine çi decît
doctorul se-ncheia la bluza de flanel care-i descoperea
în spate în triunghi cîte o margine-a omoplaÆilor
fascinanÆi. I-am lipit doctorului o palmå
peste gurå çi i-am Æipat pipåind cu mîna tremurînd
pielea finå, dezgolitå : uite, doctore, n-o gåseai, uite
Moartea ! Am fåcut semnul crucii atent çi buzele
roçii-n atingere dådurå sårutul !
La Baaad
! iatå, Mil, vino-n cîmpie !
pot fi eu sigur
cå nu te chem spre-a te ucide ?
så te duc så vezi
altarul lui Raz
e scobit cît o coajå de nucå
e din cearå
totul aidoma s-a påstrat
fii atent ! çi nu rîde
cu rîsul tåu de om liber
aici e mårturia
priveçte-l ! i-a cåzut
vorba-n plåmîni
ca o piatrå în cap
nici o bîiguialå pe buzele lui
e straniu de cuminte
a devenit
stråveziu tot
çi pe seama trupului såu
o lecÆie de anatomie
e binevenitå :
spre uçurare
el însuçi a agåÆat
cîte-o tåbliÆå
de fiecare organ
cu douå oase galbene
çi-un cap de mort rînjit :
„nu atingeÆi ! moarte !“
Doina
(Tatål meu Rusia)
! de cincisprezece ani nu çtiu, nu çtiu nimic de tine, Tatå,
stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecatå,
stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura?
val roç de sînge çi acum tot îmi mai podideçte gura !
! sårutu-Æi mîna, Tatå bun, sårutu-Æi mîna çi-nchinare
ca Domnul-Dumnezeu tu eçti, ca Dumnezeu çi Sfîntul Soare,
cîÆi pumni în inimå-am primit mi-au fost ca floarea la ureche
cå nu e pumn så poatå sta cu pumnul Tatålui pereche !
! sårutu-Æi mîna, Tatå bun, sårutu-Æi mîna çi genunchii,
te-ating cu palma de copil cu-nvineÆitele ei unghii,
mi-s mîinile tot stråvezii, nevinovate, albe prunce,
putea så mi se-opreascå-n loc cu totul inima atunce !
! Tu erai Tatål meu çi noi copiii îÆi spuneam Rusia…
Tu numårai çi-Æi întindeam palmele-nsîngerate Æia…
Te-ai fi oprit de-ai fi våzut cå fiul tåu de-al doilea plînge
Æi-aç linge cizmele çi azi de-ar fi stropite de-acel sînge !
! Tu erai tatål meu çi noi copiii îÆi spuneam Rusia…
Tatål dement cu epoleÆi çi cu centurå ca leçia…
Tu erai Tatål meu çi noi copiii te uram çi Mama,
cå ni l-ai pus tu pe pereÆi pe Stalin çi-ai dat jos icoana !
! Tu erai Tatål meu çi noi copiii îÆi spuneam Rusia…
mai mult pe mine må båteai, spre mine-Æi abåteai urgia…
pînå spre miezul nopÆii mult în casa noastrå luminatå
se auzea cum tu loveçti cu vrednicia ta de Tatå !
Doina
(Passiflora incarnata)
! voi ce l-aÆi urcat pe cruce pe Hristos,
un bårbat atît de tînår çi frumos,
låudaÆi-l mult în muzici çi-n poeme,
cå Hristos, de dragul vostru, în piroane urcå iar
din vreme-n vreme,
cå Hristos, de dragul vostru, în piroane urcå iar
din vreme-n vreme !
! voi, flåmînzii, çi voi, råii, çi voi toÆi,
neam de tîrfe nesåtule çi de hoÆi,
bucuros Hristos scuipatul vi-l primeçte
çi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneçte
çi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneçte !
! numai unul dintre voi a nåscocit
chinul care pe Hristos l-a omenit
çi pe cruce nu-l mai laså så-çi ia locul,
çi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul
çi numai de dragul lui, pustii-v-ar Dumnezeu cu focul !