noaptea vrăjitorului
frunze, ramuri, arbori
litere, silabe, cuvinte
acelaşi lucru, altfel spus într-o altă vibraţie a luminii
26 comments so far
Leave a reply
Online
-
-
-
-
-
-
-
alte muzici
frunze, ramuri, arbori
litere, silabe, cuvinte
acelaşi lucru, altfel spus într-o altă vibraţie a luminii
Walter chiar este un vrajitor cu vocea lui minunata!
Foarte, foarte frumos cantecul acesta!
o voce si o orchestratie care te vrajeste!
Ce poza superba, daca tu ai facut-o, esti un mare vrajitor al aparatului foto… I envy you
)
Extraordinara imagine iar melodia care curge peste ea este mai mult decat frumoasa… O, Doamne, e prea frumos…
N-am mai plecat. De o ora si jumatate ascult cu mici pauze acest cantec tulburator… As vrea sa fiu un vl alb…
val
E aproape de insuportabil de frumos… ingrozitor de frumos… atata tandrete in voce nu am mai intalnit decat la Elvis Presley.
e ata de frumos cantecul ca ma face sa plang, da, fericirea de a asculta ceva atat de frumos se invecineaza cu lacrima…
“Aş vrea să fiu un vrăjitor”, aş vrea sa fie un vrajitor undeva… dar am renunţat de mult să cred în basmele cu zâne şi vrăjitori. Melodia e prea frumoasa însă ca să nu mă facă să mă pierd o clipă în amintirile copilăriei când, deşi ştiam deja că nu există vrăjitori si zâne bune, nu încetasem încă să sper… că o vrajă mă va transforma în cea mai frumoasă, că o vrajă mai banală imi va aduce caramele lipicioase, neaparat lipicioase, şi le va pune lânga mine, pe patul îngust pe care stăteam citind fascinată din “Contele de Monte Cristo”… Aveam doar 9 ani… A trecut o viaţă de atunci, viaţa mea, şi clipa nu se poate întoarce niciodată, doar lacrima ramâne să curga liniştită pe obrazul acum ridat de atâtea dezamăgiri…Dar clipa aceasta e frumoasă, cu cântecul şi lacrima ei… o, temps, suspends ton vol !
O seara lina ca o lumina
As vrea sa fiu o zana, sa traiesc in luna, sa nu mai stiu de oameni…
“Aştept de mult şi am uitat pe cine…”
Ana Blandiana – Acasa
Era un timp când mă simţeam
În trupul meu acasă,
Ştiam locul fiecarui lucru -
Fereastra în care răsare soarele
Şi peretele dinspre nord,
Nu-mi era niciodata urât,
Îmi găseam de dimineaţă
Până seara de lucru,
Iar dacă plecam undeva
Abia aşteptam să mă-ntorc.
Acum de-atâta ordine mi-e silă
Şi de stiutulpederost mi-e somn,
Nu mai ţin minte când am fost adusă
În încăperea prea frumoasă pentru mine.
Căutam pe cineva şi i-am ramas în loc?
Sau poate-a fost o cursă
În care-s prinsă încă?
Aştept de mult şi am uitat pe cine…
Oh, mi-e atât de frig în casa asta!
Dac-aş pleca acum, ar fi detot.
Un cântec cum se naşte unul la mult timp odată… o voce de o tandreţe insuportabilă
Mulţumesc Lucas pentru că ne-ai dăruit tuturor acest moment de graţie nespusă…
De s-ar putea reîntoarce clipa, precum o pasăre în zbor…
George Ţărnea: (Reflex 110)
E prea puţin ce pot mărturisi,
Dacă-ai fugi şi nu te-aş mai găsi,
Dar, ca să afli totul, nu e greu;
Ascultă-mă cu sufletul, mereu,
Lăsându-mă să cred că nu mai vrei
Să te desprinzi cumva din ochii mei
Şi-ai să înţelegi cât frig s-ar întâmpla
Dac-ai fugi şi nu te-aş mai afla…
Din volumul “Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)” Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti
Anna Ahmatova : Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori ; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.
Ţi-e aer soarele, şi mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.
Un altul ma-nfaşoară-n gingăşie,
Cu râsul ei, o alta te-a legat,
Dar spaima ta îmi aparţine mie
Şi tu, de boala mea eşti vinovat.
Mai dese întâlniri nu vom avea,
Căci liniştea ni-e dată doar aşa.
Suflarea mea în stihul tău e trează,
Doar glasul tău răsună-n stihul meu.
O, e un rug de care nu cutează
Nici om să se atingă şi nici zeu.
Şi dac-ai şti, acum, ce dragi îmi sunt
Aceste buze cu miros de vânt !
1913
Traducere de Madeleine Fortunescu
Anna Ahmatova : Eşti singur azi şi-mpovărat de tine …
Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai ramas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.
Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat ?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare
Mărturisesc că pacea n-ai aflat.
Invocă moartea inima-ţi nebuna,
Afurisind al soartei pas greoi,
Şi vantul de apus mi-aduce-ntr-una
Din partea ta mustrări şi rugi, puhoi
Spre tine iar, cum pot sa viu fierbinte ?
Sub cerul pal, aici, in ţara mea,
Ştiu doar să cânt şi să-mi aduc aminte,
Tu nici macar atât nu cuteza !
Tristeţi sporind, trec zile fără veste …
Ce rugaciuni de dragul tau să fac ?
Iubirea mea atât de mare este,
Că n-ai putut nici tu să-i vii de hac.
1916
Traducere de Madeleine Fortunescu
Ileana Mălăncioiu : De spaima unei clipe
de spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregăteşte o spaimă şi mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine
un gol imens mă ţine tăcut deasupra lui
şi mută munţii către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin
fă un hotar mai sigur între mine
şi între ţărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică şi merg ca privită de sus
Din volumul „Ardere de tot”, 1976
O poezie pe care o iubesc de mult, de peste 35 de ani…
George Ţărnea : E limpede mamă
E limpede mamă sunt nufăr
mi-e bine mi-e soare nu sufăr
în carne am ţăndări de vâslă
zăpezi de cristal şi de pâslă
am valuri de stele în sânge
de ce n-aş avea de ce-aş plânge
cresc păsări la mine-n ureche
un alb magistral mi-e pereche
căderea spre cer mi-e egală
în suflet port versuri de gală
e limpede mamă mi-e bine
ce vrei ce mai vrei de la mine.
Cu drag de la mine pentru tine, azi când succesul tău este memorabil şi demn de a fi consemnat…
DUMNEZEULE MAARE!!!!
Mi s-a zbarlit pielea pe mine….i’m speechless…
Multumesc Luminita pentru recomandare!
Multumesc Lucas,pentru inedita auditie!
Tot un poet valcean, Lucian Avramescu:
“niciodată, iubito, n-am să merg fără tine
eşti prezentă în sângele meu galopând
te simt ca pe-o băutura în vine
cuţit ce-mi taie sfoara unui gand
niciodată, iubito, n-am să ador altceva
decât sânii tăi mici făr-a bluzei perdea
legănarea şoldurilor tale fierbinţi
ce scoate pe Corso
vânzătorii din minţi
niciodată, iubito, n-am să umblu hai-hui
în palmă mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în această râvnită dulceaţă
ce ţine o viaţă
în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
străpungând în iureş norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura râvnită femeie
şi-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul
tot la tine iubito m-aş gândi
admirandu-ţi, in zmoală,
trusoul.”
Ce mai faci, nu ai mai pus de mult nimic pe blog, sper ca esti bine!
O poezie ca un filigran…
Al.O.Teodoreanu : Ravas
“Îţi scriu domniţă
Printr-un flutur,
De la castelul zânelor,
În murmurul fântânelor
Sub frunze ce se scutur.
Ucis-am pe balaur,
De-acum e-n rândul morţilor
Păzitorul porţilor
Rodiei de aur.
Foc vărsa pe nări,
Balaurul zmeilor,
Asemeni scânteilor
Cădea sorele-n zări.
Dac-oi lua şi rodia,
Minunea minunilor,
Taina-nţelepciunilor,
E c-aşa mi-e zodia.
Şi de-a fi aşa,
Eu din capul meselor
Blând voi săruta
Mâna ce-mi va da
Crăiasa crăieselor
Şi domniţa mea.”
“Ce plăcut e să ai o cameră a ta, să te poţi lăfăi în voie, să ai tot timpul la dispoziţie ca să visezi, să-ţi ordonezi gândurile, să-ţi aminteşti de ceilalţi, cei care te-au format, cei ce ţi-au fost aproape, dar au dispărut din existenţa ta, la cei, puţini, ce au rămas lângă tine, la cei pe care i-ai cunoscut recent şi la atîţia alţii. Adevărul e că niciodată nu suntem singuri, chiar când, pentru un timp, trăim mai retraşi, şi atunci aşa-zisa solitudine e populată de figuri, de surâsuri, de voci, priviri, sentimente, fapte şi senzaţii, e atît de luxuriantă singurătatea mea, încât nici nu mai ştiu ce să aleg mai întâi…”
“Şi nici n-ar fi posibil să începi o viaţă nouă fără un caiet mare şi intact alături, fiindcă a începe un caiet nou e cea mai ameţitoare promisiune.”
Paul Georgescu, nuvela “Inainte de tacere”. Azi 19 ani de la moartea lui Paul Georgescu.
Ioana Luca (Ouma)
…cu abur moale de cafea,
m-ascund în păsări călătoare;
în sfredelite umbre arămii,
pe-al ploii ceas,
m-aştern cu toamna sub a cheii-ncuietoare,
a porţii amorţite care
păstrează sub sticloase brume,
ivorii şi reci,
saci roşi de molii şi de timp,
din care – cuvinte mâzgălite cad,
şi nerostite semne de-ntrebare…
…în rest, mi-e dor să lenevesc
sub umbra grea de tamarin,
broaşte ţestoase să pândesc,
în al lagunei pântec,
sub ochiul ei senin;
să mai adast pe blânda înserare,
sub dans de păsări faeton;
grămezi de pietre şi nisip fierbinţi
să se topească sub a tale-a mele tâmple la culcare,
sub cer însângerat de Africa şi soare,
sub poarta grea ce-a fost cândva -
tare demult, jumate ancoră, jumate cârmă,
pe-un fost vapor ce-avea ca rută,
o singură, ireversibilă călătorie -
cea în sine.
_______________________________
Ana Blandiana : Printre frunzele aproape reci
Când printre frunzele aproape reci
Te duc de mână să-ţi fac semn să taci
Să nu trezeşti în cuiburi puii infirmi
Părăsiţi de stolurile pornite spre sud,
Când pădurea se face luminoasă
Şi se poate vedea
Cu o sfâşietoare claritate
Cerul de la marginea copacilor,
Când fiarele dezvelite
De zborul frunzişului
Foşnesc şi îşi schimbă culoarea,
Suntem legaţi unul de altul
Şi necunoscuţi
Cum numai un ochi
Este legat de celalalt ochi,
Cum un ochi îi este necunoscut
Celuilalt.
Jumătatea de lume pe care o văd
Se chirceşte sub scutul pleoapei…
pentru a marca a nu stiu cata auditie a acestui cantec minunat
Nicu Alifantis : Umbra
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.
Şi-apoi într-o zi oarecare,
În care-mi va fi cel mai greu..
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.
Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi de amurg mohorât,
Când zodiile noaptea-şi dezleagă
Mă satur c-o umbră şi-atât.
Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât.
Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă.
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă.
O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu.
E-atâta de rău că e bine,
E-atât de mult da că e nu.
Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în „a” şi în „u”.
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.
Nicolae Labis
Am uitat
Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.
Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.