Am uitat

Am uitat să fiu deştept
Pentru-o zi ori pentru-o viaţă
Cât înmărmurit aştept,
Albe, braţele-ţi de gheaţă.

Nu mai cuget, cred, mereu:
Strâns în mine ca-ntr-un templu,
Însă demn în miezul meu,
Cu zgârcenie contemplu.

Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu,
Cu milă şi tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu.

Şi-apoi într-o zi oarecare,
În care-mi va fi cel mai greu..
Voi pune-o în vechi calendare,
Duminica trupului meu.

Flămând de iubirea întreagă
Pe vremi de amurg mohorât,
Când zodiile noaptea-şi dezleagă
Mă satur c-o umbră şi-atât.

Şi sufletul meu te mai roagă,
Magnetic catarg doborât,
Tu, umbră tăcută şi dragă,
Aşează-ţi fularul la gât.

Fiori prin mine umblă
Şi nu am trebuinţă.
Te rog pe tine, umbră,
Să redevii fiinţă.

O umbră se-nchide în mine,
O umbră prin mine trecu.
E-atâta de rău că e bine,
E-atât de mult da că e nu.

Bacovia-şi iese din sine
Şi râde în „a” şi în „u”.
O umbră în viaţă mă ţine
Şi umbra aceea eşti tu.

Când printre frunzele aproape reci
Te duc de mână să-ţi fac semn să taci
Să nu trezeşti în cuiburi puii infirmi
Părăsiţi de stolurile pornite spre sud,
Când pădurea se face luminoasă
Şi se poate vedea
Cu o sfâşietoare claritate
Cerul de la marginea copacilor,
Când fiarele dezvelite
De zborul frunzişului
Foşnesc şi îşi schimbă culoarea,
Suntem legaţi unul de altul
Şi necunoscuţi
Cum numai un ochi
Este legat de celalalt ochi,
Cum un ochi îi este necunoscut
Celuilalt.
Jumătatea de lume pe care o văd
Se chirceşte sub scutul pleoapei…

pentru a marca a nu stiu cata auditie a acestui cantec minunat

…cu abur moale de cafea,
m-ascund în păsări călătoare;
în sfredelite umbre arămii,
pe-al ploii ceas,
m-aştern cu toamna sub a cheii-ncuietoare,
a porţii amorţite care
păstrează sub sticloase brume,
ivorii şi reci,
saci roşi de molii şi de timp,
din care – cuvinte mâzgălite cad,
şi nerostite semne de-ntrebare…

…în rest, mi-e dor să lenevesc
sub umbra grea de tamarin,
broaşte ţestoase să pândesc,
în al lagunei pântec,
sub ochiul ei senin;
să mai adast pe blânda înserare,
sub dans de păsări faeton;
grămezi de pietre şi nisip fierbinţi
să se topească sub a tale-a mele tâmple la culcare,
sub cer însângerat de Africa şi soare,
sub poarta grea ce-a fost cândva -
tare demult, jumate ancoră, jumate cârmă,
pe-un fost vapor ce-avea ca rută,
o singură, ireversibilă călătorie -
cea în sine.
_______________________________

“Şi nici n-ar fi posibil să începi o viaţă nouă fără un caiet mare şi intact alături, fiindcă a începe un caiet nou e cea mai ameţitoare promisiune.”

Paul Georgescu, nuvela “Inainte de tacere”. Azi 19 ani de la moartea lui Paul Georgescu.

“Îţi scriu domniţă
Printr-un flutur,
De la castelul zânelor,
În murmurul fântânelor
Sub frunze ce se scutur.

Ucis-am pe balaur,
De-acum e-n rândul morţilor
Păzitorul porţilor
Rodiei de aur.

Foc vărsa pe nări,
Balaurul zmeilor,
Asemeni scânteilor
Cădea sorele-n zări.

Dac-oi lua şi rodia,
Minunea minunilor,
Taina-nţelepciunilor,
E c-aşa mi-e zodia.

Şi de-a fi aşa,
Eu din capul meselor
Blând voi săruta
Mâna ce-mi va da
Crăiasa crăieselor
Şi domniţa mea.”

niciodată, iubito, n-am să ador altceva
decât sânii tăi mici făr-a bluzei perdea
legănarea şoldurilor tale fierbinţi
ce scoate pe Corso
vânzătorii din minţi

niciodată, iubito, n-am să umblu hai-hui
în palmă mereu îmi vei sta ca un cui
răstignit în această râvnită dulceaţă
ce ţine o viaţă

în cosmos trimis să comand escadrile
să cuceresc un meteorit
din alta cale lactee
străpungând în iureş norii atomici
vei fi, dintre stele,
singura râvnită femeie

şi-n moarte de-ar fi să cobor fără lift
să umblu
prin ale iadului odăi cu metroul
tot la tine iubito m-aş gândi
admirandu-ţi, in zmoală,
trusoul.”

Ce mai faci, nu ai mai pus de mult nimic pe blog, sper ca esti bine!

E limpede mamă sunt nufăr
mi-e bine mi-e soare nu sufăr

în carne am ţăndări de vâslă
zăpezi de cristal şi de pâslă

am valuri de stele în sânge
de ce n-aş avea de ce-aş plânge

cresc păsări la mine-n ureche
un alb magistral mi-e pereche

căderea spre cer mi-e egală
în suflet port versuri de gală

e limpede mamă mi-e bine
ce vrei ce mai vrei de la mine.

Cu drag de la mine pentru tine, azi când succesul tău este memorabil şi demn de a fi consemnat…

de spaima unei clipe mai senine
ce-n taină-mi pregăteşte o spaimă şi mai mare
mă-ntorc peste prăpastia pe care
cu spaimă am trecut-o către tine

un gol imens mă ţine tăcut deasupra lui
şi mută munţii către care vin
simt marginea prăpastiei pierind
asemeni unui orizont divin

fă un hotar mai sigur între mine
şi între ţărmul tău care s-a dus
vreau să m-apropii fără să te văd
mi-e frică şi merg ca privită de sus

Din volumul „Ardere de tot”, 1976