muritori. de albastru…
mereu c-un pas înainte
replica – undă fierbinte
îşi poartă în cute amarul
vărsat sau ţinut numai minte…
blânde corpuscule nude
smulse c-un geamăt din rană
tainic adastă în preajmă
biata fiinţă umană …
somnul adânc zămisleşte
palide strigăte, jocuri
trist maraton al trezirii
pus cap la cap, pe alocuri…
poetul, de-şi leapădă tropii
şi poartă în el doar tăceri
răpune stihul cu lacăt
tribut celui de ieri …
iar calea, orb pe potecă
o pipăi pe sens interzis
pădurii sperându-i albastrul
acela, odată promis…
5 comments so far
Leave a reply
am citit o urma de pas pe o treapta a piramidei …
Absolutul e intodeauna relativ…relativul nu e insa decat relativ.Mereu Poetul va tinde spre absolut, e menirea lui, omul insa traieste cu relativul, cel care nu devine absolut, ei si? Frumoasa e intotdeauna nazuinta, frumoasa e intotdeauna speranta iar citirea semnelor e opera aperta.Multumesc, Lucas!pentru poezie si pentru muzica. Chiar si noi, oamenii obsinuiti, nedaruiti cu harul tau, tindem spre absolut, nazuind cu indarjire sa-l atingem, ce daca e imposibil, nazuinta aceasta ne face fericiti…sau nefericiti dar VII, asta e cel mai important, ca suntem vii si muritori si ne putem bucura de poezie si muzica. Imi vin in minte si versurile lui Nichita, cel care a atins absolutul poeziei: “Frunza verde de albastru/mult ma paste-un cal maiastru…”
risipa de cuvinte… bucurati-va sufletul cu frumos.. Lucas felicitari!
ups!ceva s-a schimbat in discutiile de aici…
.
George Tarnea: (Reflex 108)
“Prea repede uităm ce-aveam în gând,
Sub apăsarea vorbelor de rând!
Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
E-atâta ezitare între paşi.
Prea repede uităm ce-aveam de spus -
Un zbor în minus, o cădere în plus…
La tine-i vară şi la mine-i frig,
Nici nu te las de tot, nici nu te strig.”
Din volumul “Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)” Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti