frunză. dorinţă. mister…

poieni şi frunze fermecate
din magicul mister se-avântă
un inorog cu coapsa tandră
doar el  mai poate-i lua la trântă

într-o rotire ca un cântec
frunzişul verii ce trecut-a
albastru îşi suise versul
spre infinit şi-n clipă rupt-a…

dar va veni o vreme-n care
asceţii sigur vor purcede
către lumina ce coboară
în magicele ei  comete….

pocal răsturnat. din fâlfâit de frunze…

şi-i tot fâlfâire de valuri

şi-i tot zbuciumare de scrum

din mantia surlei pocalul

îşi află-mplinire acum

prin umede, tragice arcuri

cu tainice nopţi citadine

din parcul ce-şi sparge risipa

un zbor spre înalt mai ramâne

iar furul ce-mi intră în casă

spăşit ca un ultim exemplu

mi-ajunge în ganduri şi-n aer

ca înger în chipeşul templu

dar zeul îşi poartă norocul

încet prin umbrarul de frunze

sădind către vremea ce vine

risipă de cruci şi de sânge…

Ispită a osiei nopţii

suind dinspre neguri de -abis

urcuşu-l vom face alături

sărind peste poarta din vis…

opaiţul iubirii. de altădată…

“plângeţi lacrime ca şi când n-am fost nicicând”
(Cezar Ivănescu – Rosarium)

talpa zeului. brazdă însângerată…

nu mai lăsa îngere
bolta să-ţi sângere…
creşte-ţi aripe
cutremură clipe

păzeşte-o pe mama
tiveşte-i năframa
cu sori şi cu stele
spălate de rele…

iar tatălui spune
mai stau încă-n lume
cât vremea e lină!

apoi
vin la cina…

(cântă Ţapinarii piesa Şi zeii mor)

suiş pogorâtor. o da Chioarului…

în Chioar ajungem

şi ne facem mici

când vântul îşi dezleagă veşnicia

peste semeţe vârfuri de preluci

zărim în colţul pleoapei pe Maria

înseninată, cu un zâmbet bun

veghează peste-a oamenilor soartă

nicicând nu s-or isca aici furtuni

e binecuvântatul loc din hartă…

(rostire : Doina Popa, fundal muzical – Andre Rieu, Dumitru Fărcaş)

nemuritorul. şi tandra dihanie…

vouă – ce credeţi
că îngerii coboară
în subteranele tăcute
nefrunziţi şi păduratic
de dragul nimfelor
lumite şi vesele…

desiş de frunze

singuratic …