nenumărate. smarald orbitor…
un pictor povestise
cândva demult
cum aude culorile
şi amestecă sunetele
pe-un şevalet îngust
ca un portativ
amalgamul ieşit din
nebunia tăcerii prelungite
era strălucirea smaraldului
orbitor…
4 comments so far
Leave a reply
Spune-i nebunie sau oricum altfel vrei, poetule, mie mi-e indiferent… Eu ma gandesc ca undeva exista un om (atat si nimic mai mult) care, in ingamfarea si dispretul lui, se crede mult mai mult decat este si traseaza destine pe care doar adevaratul Dumnezeu ar avea dreptul sa le inchipuie. Ingeri-marionete sunt apoi siliti sa respecte aceste false soarte, ceea ce e extrem de jignitor si umilitor. Eu inca mai cred in liberul arbitru. Urmare a acestui fapt, o papusa de carpe oarecare a decis sa plece departe de lume… cel putin stelele au o anumita candoare in raceala lor. Cat despre ce ramane in urma, morti, rataciti sau cum s-or fi numind, cu siguranta o sa-si revina. Omul poate duce mai mult decat crede. Chiar si atunci cand suferinta lui este reala, ceea ce nu se intampla in cazul de fata. Eu consider ca nu mai am nicio datorie fata de nimeni… nici macar aceea de a vorbi, prin urmare plec sa-mi savurez tacerea. Am aflat pe pielea mea ca uneori e mai dureroasa decat orice repros sau vorba grea. Strang de pe jos penele smulse, patate cu noroi si sange, sting pe veci lumina si inchid usa dupa mine. De acum incolo voi avea nevoie doar de cei care cu adevarat au nevoie de mine.
René Char : De ce zboară ziua
În timpul vieţii sale, poetul se reazimă de vreun
copac, sau mare, sau taluz, sau nor de o culoare
oarecare, o clipă, daca îi permit împrejurările. El
nu-i sudat de rătăcirea altuia. Dragostea lui, şi în-ţelegerea, şi fericirea, îşi au echivalentul în toate
locurile unde el n-a fost, unde nu se duce
niciodată, la străini pe care nu-i va cunoaşte. Când
se ridica tonul îm faţa lui, când e împins către con-
siderente făcute să reţină, dacă sunt invocate astrele
în ceea ce-l priveşte, el răspunde ca e din ţara
de alături, din cerul care tocmai a fost înghiţit.
Poetul însufleţeşte apoi aleargă la deznodământ.
Seara, deşi păstrează pe obraji multe gropiţe de
ucenic, e-un trecător politicos cel ce grăbeşte des-
părţirile pentru a fi de faţă când se scoate pâinea
din cuptor.
În româneşte de Gellu Naum
Un pictor ce nu e in stare sa auda culorile … nu e pictor. E doar un zugrav al realitatii imediate.
Un poet care nu poate vedea cuvintele e condamnat sa umble prin vocabularul limbii materne cu bastonul alb in mina, asemenea orbilor …
da, -X-, cata dreptate ai… respect punctul dumitale de vedere!…dar mai exista o varianta pe care n-ai luat-o in calcul…
te astept cu noutati