Arhiva pentru aprilie, 2009| Pagina de arhivă lunară
de ni-e dat. cîntec viersuit …
n-am uitat vreodată că te iubesc
însă am ştiut să-mi drămuiesc tăcerile
astfel încît arborii să-şi ascundă ochii
adormind fără nume în anotimpul din urmă
apoi, repetam acelaşi cîntec,
versul părea scrib de ceară
ferestrele ne luminau frunţile
precum poleiala de pe creştetele zeilor
mestecenii erau mai albi
decît îi ştiam
nestîrniţi în primăvară …
doar trezire şi secundă furată…
şi nu te speria,
niciodată n-am semănat mai mult
vom fi aici şi după ce umbrele păsărilor
vor fi trecut către o altă vreme…
lumină. din codri să vină…
Pentru cei neştiuţi şi uitaţi şi pierduţi în lutul orb şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului si care au purtat pe umerii lor binele lumii sunt scrise rândurile acestea. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni.Să-i înmulţim cu numărul incalculabil al generaţiilor, cu întinderea continentelor şi cu puzderia insulelor şi, adunându-le, în gandul nostru, umbrele fără nume şi chip, să-i celebram o clipă, aici şi acum, în zarva plină de nume a istoriei.
În ei se întrupează acea parte din bine a speciei graţie căreia omenirea are totuşi chip omenesc şi a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi. Am putea să-i numim buni prin natura sau, dacă vreţi, buni pentru că aşa i-a lăsat Dumnezeu printre noi.
Ei nu trebuie neapărat gândiţi în funcţie de anumite crezuri, coduri morale sau legi, ci în spontaneitatea din adânc a bunătăţii lor, care poate fi chiar bunătate, sau cinste sau rabdare sau dreptate, smerenie, îndurare sau curaj, dăruire, necruţare de sine, chezăşia cuvântului dat, devotament, fidelitate şi onoare, dârzenie sau, printre nu multe altele, puterea de a raspandi in jurul lor incredere si bucurie, iubire şi har.
Sunt cei înzestraţi cu un fel de exemplaritate inefabilă, ca reprezentanţi ai unui bine necontingent, martori ai acelei părţi a omenescului pe care, printre atâtea rele şi printre atâţia răi, suntem înclinaţi prea adesea s-o uitam.
Exista un mit haşidic potrivit căruia se află mereu şi mereu, împraştiaţi pe pământ, treizeci şi şase de înţelepţi, oameni de obicei nevoiaşi, umili şi umiliţi, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepţi în strâmbătate şi îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor. Dar treizeci şi şase este doar expresia simbolică a unei prezenţe mult mai cuprinzătoare în dăinuirea ei. A tuturor celor care trăiescşsi făptuiesc ţinând dreapta cumpăna istoriei cu o mână nevăzută, iar apoi se duc în uitare.
Daca cineva vrea pilde, să reciteasca parabola samariteanului, căruia, spre deosebire de preot şi de levit, i s-a facut mila de cel căzut în drum şi i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin ; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a ingrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a zis : “Ai grija de el şi, orice vei mai cheltui îţi voi da inapoi la întoarcere”.
Condiţia noastră este înălţată şi izbăvită prin neîncetata aflare în lume a celor buni şi drepţi şi curaţi. Şi nu trebuie să ne gândim la ei decât cu veneraţie, cu recunoştinţă şi cu dragoste, fără vreo încrâncenare pentru soarta lor: prezenţa lor în omenire este, spre binele ei, adâncă, cum adânc e şi râul, dar este şi uşoara, ca un zâmbet ascuns în lumină, mereu.
Cineva, prin Renaştere, pare-mi-se că în Olanda, a scris în latineste câteva tomuri de Vieţi ale oamenilor obscuri. N-am citit cartea, dar iată ce s-ar mai cuveni spus : la sfârşitul sfârşiturilor, când toate vor înceta şi vor fi judecate, ultimul poet al lumii să citească , în tacerea aceea şi în acel alt timp şi alta lumină, numele tuturor celor fără de nume, de la un capăt la altul al vremii.
Numele celor nevădiţi şi uitaţi şi de nici o seamă, care au purtat lumea, sarea pământului, sămânţa şi roada ascunsa a lui. Numele celor care, din sinele lor şi de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului.
( Petru Creţia – Pentru Cei fără nume)
(cîntă Adrian Ivaniţchi compoziţia sa – Amintirea paradisului, pe versurile scrise de Cezar Ivănescu)
Scrieti un comentariu
Scrieti un comentariu










