Arhiva pentru mai, 2009| Pagina de arhivă lunară
singurătate. între tăceri…
Categorisit la Adrian Paunescu, Lucas, Poeme, amintiri, anotimp, folk, folk4noi, imagini, poezie, primăvara | Etichete Adrian Paunescu, Cristian Buică, folk4noi, Lucas, lucasfolk, munte, poem, singurătate, Toţi pentru toţi, tăcere. fulger, victorie
Comentarii (1) izgoneşte dintre noi uitarea
dacă e tributul ce ni-l ceri
răscolească vremile doar marea
mai îngăduie… să fie…veri !
prea devreme prolog
dintre maci necuprins
ce atrage asupră-i duel
peste vremuri răpus,
ridicat printre vii
se întoarce acasă chiar EL…
crepuscul timid. cu sprîncene-arcuite…
Categorisit la OAMENI, Poeme, Poesis, crepuscul, folk, folk4noi, lumina, om bun, paradis, versuri | Etichete apus, asfintit, crepuscul, Eugen Baboi, folk, folk4noi, Lucas, lucas folk, Marius Baţu, Poeme, Poesis, Zaharia Stancu
Scrieti un comentariu 
există apusuri care-ţi şoptesc bun rămas
o scurtă înserare şi-o cale a stelelor
cerul şi marea se-ntâlnesc line, egale
iar somnul e dulce…
există apusuri care-ţi spun adio dansând
azvârlind eşarfe în formă de arc
mereu de arc
cu panglici la urechi, cu franjuri pe şolduri
dansează, dansează de bun rămas
în timp ce aici, somnul
leagănă un copil, cu vise…
poem de mai…
Categorisit la Ana Blandiana, Poeme, anotimp, iubire, ploaia | Etichete Ana Blandiana, anotimp, descîntec de ploaie, folk, folk4noi, iubire, Lucas, lucasfolk, Maria Magdalana Dănăilă, poem, primăvara
Comentarii (1) 
şi pot să-ţi spun că între noi e umbră
fără de leac ne-am înserat subit
însă urcăm cu gândul şi apunem
peste-un arcan de ploaie, în zenit …
prin universuri dure şi multiple
ce râd de noi ca printr-un laş tribord
vom duce şi tristeţea pe aripă
cu un surîs de pace, dinspre Nord…
linişte. între lucrurile bătrîne…
Categorisit la Adrian Paunescu, Lucian Blaga, Poeme, cer, munte, music | Etichete Emeric Imre, folk, folk4noi, Lucas, Lucian Blaga, munte, music, peştera
Scrieti un comentariu În apropiere e muntele meu, munte iubit…
înconjurat de lucruri bătrîne
acoperite cu muşchi din zilele facerii,
în seara cu cei şapte sori negri
care aduc întunericul bun,
ar trebui sa fiu mulţumit.
Linişte este destulă în cercul ce ţine laolaltă doagele bolţii.
Dar mi-aduc aminte de vremea cînd încă nu eram,
ca de-o copilărie depărtată,
şi-mi pare rău că n-am ramas
în ţara fără de nume…
Şi iarăşi îmi zic:
nici o larmă nu fac stelele-n cer…
Da, ar trebui sa fiu mulţumit…
(Lucian Blaga – Linişte între lucrurile bătrîne)
Străvechile zodii le-am pustiit sub uitare … mai rămasese obolul necernut pe marginea împărăţiei nevăzutului.
Chiar şi în subteranele tăcute ale muntelui meu, risipitoare, lumina mîngîie colţurile încercănate ale grotei tandre …
nu mai e nici o dihanie tandră-n ţinut…
doar ochi de privit şi şoapte muiate
ca versul ce-l scapă din buze un bard
rămas în tăcere, în neguri uitate…
