“…iubirea-i o copilărie din care-nvăţ să mor frumos…”

Ar trebui să ne naştem bătrîni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume,
Să ştim din răscrucea primară ce drumuri pornesc
Şi iresponsabil să fie doar dorul de-a merge.
Apoi să ne facem mai tineri, mai tineri, mergînd,
Maturi şi puternici s-ajungem la poarta creaţiei,
Să trecem de ea şi-n iubire intrând adolescenţi,
Să fim copii la naşterea fiilor noştri.
Oricum ei ar fi atunci mai bătrîni decât noi,
Ne-ar învăţa să vorbim, ne-ar legăna să dormim,
Noi am dispărea tot mai mult, devenind tot mai mici,
Cît bobul de strugure, cît bobul de mazăre, cît bobul de grîu…

(Ana Blandiana – Ar trebui)

conjugare. iezerul fără capăt

ca o ploaie blîndă peste vremi
am pus căpăstru
nestăvilirii versului
iar de pe meridianul binelui
rostul e-acesta …

(  o varianta subtitrată se găseşte aici )

pînă cînd, zile curgînd… cer stins de vînt?…

uneori, dincolo de versuri,

sînt cioburi fierbinţi de lumină…

ostoite de şuiere ce nu-şi uită menirea…

eoni săgetaţi de eoli …

aşteptarea penelopelor,

trufia amazoanelor,

ochii închişi ai profetului,

aedul cu lira coborînd în infern…

ispita rimei pe calea de tren

cu traverse sparte şi linii paralele

pădurile nebune cu licurici adăstînd

potecile necălcate, aşteptînd…

pînă cînd…

timpul călăreţului alb. respect dragonului…

cu trei zîne ursitoare

şi un luptător călare

musai vine şi se-ntîmplă

vremea ce-i de luat la trîntă

şapte puncte de pe hartă

piscul ridicat pe-o arcă

smulgeri de codiri haine

risipirile-nspre sine

taine, stoluri, obiceiuri

murmure, credinţe, ceruri

gînduri, şoapte, rînduri, valuri

irosire, stinse voaluri

rime-ascunse-n vers de noapte

primăvara ce-i departe

veşnic va ascunde-n stele

apropierea vieţii mele …

parc-aş vrea să te strig…

Tatianei, care azi împlineşte un rost

(preluare JN 21 aprilie 2010)

Download: cristi-buica-intre-toaca-si-clopot.pdf

(Cristi Buică – Între toacă şi clopot)

Întotdeauna toţi m-au iubit,
Cei ce mă urau m-au iubit cel mai tare.
Am trecut printre oameni
Mereu acoperită de dragoste,
Cum trec prin iarnă
Acoperită mereu de ninsoare.
Legea talionului e fără milă.
Iubirea cere iubire
Cum sîngele cere sînge,
Cînd ninge
Şi lascive, ameninţătoare,
Funii lungi de argint
Scămoşat mă încing,
Ninsoarea îmi cere şi mie să ning.
Dar eu trec prin zăpadă dormind,
Tu eşti semnul din care
Nu vreau să mai ies,
Rar cîte-o privire mai mare
Distrată, uitucă visez,
Neaua moale îngheaţă pe mine,
Mă strînge,
Mi-e cald în somn şi bine
Şi ştiu că o să mor,
Aş fi iertată
Dacă m-aş trezi din tine,
Dar nu-mi doresc decît,
De sub pleoapele închise izvorît,
Fîlfîitul acesta uşor.
Trec dincolo cuprinsă de zăpadă,
Spre inima celui din urmă labirint,
Unde m-aşteaptă-o dreaptă judecată
Care-o să mă găsească vinovată
Poate
Şi-o să mă pedepsească pentru toate
Iubirile pe care le-am netrăit dormind.

(Ana Blandiana – Tu eşti somnul )

lacrima profetului. solie poetului

pe vremuri cînd  ţeseai izvoade

şi reuşeai în gînd să-ţi plimbi

greşeala de-a tăcea prea tare

urmînd o lebădă cu nimbi

neasemuit păreai, cum nimeni

pe lac, sub sălcii, ca din sfinţi

erau doar oamenii pe care

ai coborît să îi alinţi

şi nu e-ntîmplător că, poate,

e rima  scoasă din tenebre

un nouă ori un şase veşnic

nu vor veni să te întrebe…

îşi amintesc cei mulţi de tine

şi au nevoie să le spui

Dincolo, dacă trec cu bine…

urca-vor spre profet … statui? …

Download: profolk-blaga.pdf

( cîntă  Profolk - versurile melodiei sînt o îmbinare a poemelor Cîntăreţi bolnavi şi Seară mediteraneană ale lui Lucian Blaga )

creştet gheţarului. timp Luminii…

Gaia

Aproape am ajuns să ne mîndrim
Că mai rapid în acest veac se moare,
Că noi ne-mbolnăvim şi suferim
De boala bolilor fără scăpare.

Stupizi actori ai tragicului rol,
Mai şi avem puterea inumană
De a vorbi despre acestă rană
Ce va lăsa pămîntul sterp şi gol.

Noi sîntem fiii veacului bolnav,
Noi sîntem canceroşii de elită.
Nu ne mai vindecăm cu niciun praf,
Bieţi iovi pe o planetă părăsită.

Şi mai avem şi straniul obicei
De-a spune, şi-n piept a ne şi bate
Că moartea ne-a făcut averea ei
Vînzînd înstrăinata sănătate.

Şi chiar acum, cînd eu acestea scriu,
Cînd vă vorbesc plîngînd la fiecare,
Pentru un om sub cer e prea tîrziu…
Un om măcar ireversibil moare.

Oameni politici încă sănătoşi,
Bărbaţi puternici situaţi la cîrmă,
Priviţi acest pămînt de canceroşi!
Uitaţi-vă voi înşivă în urmă!

De nu cumva sînteţi şi voi pîndiţi
Şi de sfîrşitul nu vă e departe,
De nu v-a pus în drum ca să-i stîrniţi
Ogoare de cenuşă muma moarte.

Şi dacă vă convingeţi că-i real,
Că omul hăituit de moarte este,
Că zeul lumii cade de pe cal
Străpuns ca de leucemii celeste,

Dacă nevasta unuia stă sub
Puterea bolii mari ca într-o cuşcă,
Dacă e cancer într-al lumii trup
Şi-n nervii ei miros de praf de puşcă,

De ce luptaţi cu armele de foc
Şi-aţi dus moartea la perfecţiune?
De ce nu puneţi banii la un loc
Pentru aflarea leacurilor bune?

Ca nu atît un ne-nsemnat cîştig
Al vreunui doctor să ne enerveze,
Ci banii daţi pe moarte şi pe frig
Să pună omenirea-n paranteze.

Nu-i număraţi ilustrului chirurg
Banii luaţi pe grave operaţii
Dacă nu ştiţi şi banii care curg
Ca să distrugă rase, neamuri, naţii!

Mătuşa mea face economii
La gaz, lumină şi ades la carne
Fără a-nţelege şi a şti
Că-n spate omenirea-i pune coarne.

Degeaba sînt chemaţi marii sărmani
Cureaua să o strîngă cu credinţă,
Cînd voi zvîrliţi fără vreo trebuinţă
Sudoarea lor şi-a sutelor de ani.

Ne mor părinţi de cancer şi ne mor
Copii şi fraţi, şi cunoscuţi şi rude
Nimic n-amînă ora morţii lor,
Urechea cerului nu-i mai aude.

Am merita şi noi să mai trăim.
Daţi banii noştri pentru sănătate,
Că astăzi am ajuns să ne mîndrim
Cu boala noastră, prima între toate.

Vrem viaţă pentru cei ce i-am născut.
Vrem viaţă pentru noi, aflaţi în viaţă,
Că moartea chiar în noi lucrează mut
Acum, cînd noi vorbim despre viaţă.

Vrem să trăim! Putem să dăm şi şperţ
Pentru măcar un an de sănătate.
Opriţi, vă implorăm acest comerţ
De moarte şi de tot ce nu se poate!

Oameni politici, bunii noştri fraţi,
Noi v-am cedat şi ranguri şi proporţii.
Dar nu putem continua
Stopaţi această competiţie a morţii…

(Adrian Păunescu – Manifest pentru sănătatea Pămîntului)

şi totuşi,  în al timpului vulcan

fără să crezi, va fi o vindecare

din anotimpuri ce-s acum tîrzii

străbate poarta…de întîmpinare

Lucas

ieşirea spre cer. amurg răscolit

un vers de veghe-n munţi se pare

iertare-nseamnă unui menestrel

tăcut precum un soare spune

amurg acelui firav  ghiocel…

tornadă, vis şi acrostih… rebel…

pîlnia întunecată. lecţia viermelui de mătase

ploua mărunt şi parcă

se răsucea infinitul

în jurul acelui cocon

unii oameni par a fi

aidoma viermilor de mătase

aşteaptă doar să primească

dar

după un timp

dăruiesc ceva deosebit

poate chiar cu preţul vieţii

ochii blînzi ai bunicii dezprimăvărează

Cu părul nins, cu ochii mici

Şi calzi de duioşie,

Aievea parc-o vad aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus,

Din zori şi pînă-n seară;

Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,

Era frumoasă de nespus

În portu-i de la ţară…

Căta la noi aşa de blînd,

Senină şi tăcută;

Doar suspina din cînd în cînd

La amintirea vreunui gînd

Din viaţa ei trecută.

De cîte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte

Sfiala ce mă cuprindea,

Asemuind-o-n mintea mea

Duminicii preasfinte…

( Ştefan Octavian Iosif  - Bunica )

Download: bunica.pdf

(rostire: Doina Popa)