bolta descîntecului. Făt Frumos

Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei

Însă nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos

Vin acum la voi plîngînd,
Gura-mi sîngeră ca rana,
Unde este Cosînzeana,
În ce bolţi, pe ce pamînt ?

Mă ridic plîngînd de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni,
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos ?

Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat

Mai visaţi de vreţi sa fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofîlciţi

Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai rîvniţi la basm

Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsaţi sub gînd satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi cînd nici nu ar fi

Doborîţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos

Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiindcă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i

El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos

Daţi-i viaţa înapoi
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi

zicere. Tatălui meu

Motto :   Îmi ştiu părinţii limpezi şi cuminţi

Ca apele de la-nceput de sfinţi

 

 

 

 

În oraşe străine am văzut

spaima exactă

a însingurării de sine

aş vrea să fiu acasă

presimt

cum va izbucni primăvara în părinţi…

merg pe urmele lor arzînd

ca un lan de grîu

apele şi cerul se ating

în calmă durere

iar mama-i o lacrimă

uitîndu-se în zare

şi-mi port deznădejdea

că nu-i  pot oferi

decît o sculptură de aer.

ţărîna ruginie seamănă

cu vieţile oamenilor simpli

şi-n oraşe străine

cînd venea ploaia visam

să populez nisipul umed

cu tic-tacul secundelor…

 

 

 

 

 

La mulţi ani, Tată !

 

 

 

dregătorul timpului. deşert de clipe…

Ştiu: răcoarea copleşeşte mîna,
Obosesc izvoarele în vine,
La apusul soarelui, ţărîna
Îşi aşterne umbra peste mine.

Arderi se topesc abia-ncepute
Braţul scapă vîsla prea curînd,
Timpul zvelt mi-l seceră prea iute
Timpul nevăzut alunecînd.

(Cezar Baltag -Timpul)

Download: post-festum.pdf

(Iulia Guşatu – Post Festum)

apoi.ca lipsa. ani lumină

neştiutorule, tu nu mi-ai spus

că îţi vei pune lespede

peste făptura dinlăuntrul meu

vei cultiva primăveri

peste întinsul  pămîntului

ce aproape-i depărtarea aceasta…

o pierzi! …aici şi acolo…

tu nici nu ştii

cînd ai venit la întîlnire…

versul d’inului. freamătul olăraşului

Acolo unde cred că eşti
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticlă par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simţi şi taci
Adăugat la rest mereu
Şi nu mai pot înainta
Decît pierzîndu-mă şi eu.

Cum ninge alb, e orice drum
Şi alb respiră-ntregul timp
Nici nu te-aş recunoaşte-acum
Desperecheat şi fără nimb.

Mi-e milă şi să-mi amintesc
Dar nici să uit nu mă îndur
Cîtă părere-i în destin
Cîtă greşeală-i împrejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un şal înzăpezind
Sufletul nostru încă bun
Mişcarea lui către argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Şi fi-vor brazii îngrădiţi
Acolo unde cred că eşti
Printre barbari meteoriţi.

În fiecare an aştept
Să ningă, să te pot vedea
Dacă priveşti, dacă asculţi
Dacă mai înţelegi ceva.

(Constanţa Buzea  - Acolo unde cred că eşti)

vino îngere!…

Vino iar îngere
ţine-ma strîns de mînă cînd trec strada
fără tine fluviul acela fără deltă e o baltă amărîtă
iar polii magnetici sînt două puncte lipsite de sens
iar globul
pe care îl învîrteam la geografie e doar o minge de cîrpa
conturînd anii mei rostuiţi aiurea cu sau fără portocale în sacoşă

Vino iar îngere
am sa îţi şoptesc la ureche toate amintirile unui colibri
toarnă-mi un ceai te rog în aceeaşi cană de porţelan ieftin
pune-mi un deget pe umeri
am să te duc în lumile uitate ale orientului
acolo ne aşteaptă un cal roib care ştie totul
trezeşte-ma lunea şi întreabă-mă neştiutor: szomoru vasarnap?
iar eu am să îţi spun că în preerie duzii învaţă să uite unul
cîte unul

Vino iar îngere
am sa îţi mîngîi rănile din coapsă cu degete de elf
o să împart lunile în două, toate pline, apoi va fi multa vreme
numai vineri seara
hai să ne privim din nou îngere (numai eu neîncrezator de data asta)
de voi pleca …o să îmi pui degetul pe buze
pentru că ştii îngere
ştii ca am să vin înapoi fără să curgă sînge

Vino iar îngere
avem lumînări de aprins, ceruri de atins
Ulise o să înceapă o pînză, Penelopa are ceva treabă în seara asta
minutele noastre au aripi iar anii se numără cu degetele
zilele îşi iau nume de poveste şi fug rîzînd
avem şi gaz, avem şi lampă
mai pune-ţi o dorinţă

Deschide fereastra încet îngere
spune-mi încet la ureche: zboară cu mine nebunule
tu care îţi vii toate plecările
îţi amăgeşti orele şi le spui zile
îţi pui săptamînile în palmă
Nu, nu o să pleci
nu atîta vreme cît
orele ţi le-ai facut zile
zilelor le-ai spus săptamîni
în care iubeşti cît alţii în toate
cinci anotimpurile …

(Radu Tudor Ciornei -  Vino îngere)

făclie cuminte. în odaia închisă

gîndul lunii petrece

melancolia albastră a vulturilor

tunete bătrîne către gura de vale

puntea boltită peste ape străvechi

şi vara…

vara ce stă să vină

neumbrită

şi copilăreştile frîngeri…

cînd ai să afli ce am văzut în zare

sub stînci şi pe dealuri…

umbra străinului rătăcitoare

peste timpul mai aspru

înainte de a ajunge iluzie

va fi de ajuns misterul refugiului…

ştiinţa ta fără margini

se-ncape-n cuvînt…

portret. ploaie şi vers

ploua cu puterea răsăritului

stropi norocoşi precum roua

arhangheli obosiţi de zbor

veneau să-şi întoarcă menirea

Download: ploua.pdf

cuvînt despre singurătate. adagio

cum? tu nu-i cunoşti pe cei ce lucrează

spre tine, pe cei care demult au plecat?

departe-au plecat…

ca o insulă eşti la care nimeni nu vine

un cîntec, atît de încet…şi totuşi în el

năvălesc strămoşii nesăturaţi de putere,

aşezare şi loc locuit şi apele

se spală cu mîini temătoare

în albii adînci.

păsări în tine se uită cu sufletul lor

de pe urmă… cîteodată le vezi

cum se ridică din vechi sarcofage

şi taie aerul serii către întunecate

oglinzi pentru chipul lor mai durabil

morţii, ce greu iubesc! şi te-mbie…

şi totuşi eşti singur…

Download: te-iubesc.pdf

realitatea? ruina unui basm

Instinctul ţine ordinea miracolelor. Nicăieri pădurile nu sînt aşa pline de cuci ca în ţara noastră. Şi totuşi cucii se duc să ierneze în India. Mare trebuie să fie puterea dorului care-i face să învingă depărtările pînă în ţara unde şi maimuţele au temple.

(din aforismele lui Lucian Blaga )