merg.lin…

se aude murmur ca de îngeri
peste gura neagră de bazalt
ori poate e pasărea chemată
lîngă treapta Tronului Înalt

(Vasile Morar – Pînza de pe faţă)

Download: albe-scrisori.pdf

( Adrian Berinde – Albe scrisori)

p.s. palimpsest văratec

mi-ai scrijelit pe tîmplă

un palimpsest uitat

de vremi, de oameni, neguri şi vecie

în lumea asta nimeni nu l-a dezlegat

doar ochiul tău revine şi mîngîie…

şi am să trec cu pas şoptit prin faţa

vitrinelor cu amintiri spălate

de ploaia naşterilor mele, de lipsa

naşterilor tale…

s-a desluşit din tine un izvor

şi e o apă vie ce dă veste

îmbată călător şi trecător

şi toate se reîntorc la rang de „este”…

sanctuarul cuvintelor

Download: prefix-folk-mm-sa-taci.pdf

zilnic
a trecut prin iad şi paradis
pe cărări cunoscute numai de el
aripa de beton a oraşelor
nu i-a strivit
pleoapele calm umbrite
iar sufletul îi era frumos:
o creangă de brad
arcuită sub povară moale de nea
spunîndu-şi cu muţenie durerea
gura i s-a întipărit
în ceara toamnei molatece
clopotele serii
încă bat pentru sufletul său
de copil cu spice în mână
de atîta iubire
pentru umili şi peisaje adormite în amurg
trupul lui s-a prefăcut
în treapta focului mare
înaintea căruia
se topeşte
fruntea de gheaţă a nopţii
fericiţi sînt aceia ce-l aud

…

cale. spre nicăieri…

Suflu după suflu, pas după pas,
Căutătorule de drum, nu există drum.
Drumul se face mergînd.
Mergînd se creează drumul.
Şi dacă te uiţi în urmă
Tot ce vei vedea sînt urmele
Paşilor tăi pe care într-o zi
Picioarele tale le vor parcurge din nou.
Căutătorule de Drum, nu există drum.
Drumul se face mergînd

(poem de Antonio Machado)

parabola vremilor noastre

Aşa cum vin cele dragi şi lumina de

soare şi, mai nevăzut decît toate,

pămîntul cu umerii largi … Iar după

ce ai trecut încercarea, strigătul codrului

şi tăcerea sa de pe urmă.

E oare Zeul la mijloc-de-cale? Între-aparenţa

mai pură ce le-mplineşte pe toate în tot şi

Unul, lui însuşi ascuns?…Singur

dătător de măsură cînd săgeata zvîcneşte

din arc… Noi, vezi bine, le-am tras grăbit

spre fiinţă şi multe se aşteptau să fie cu

noi, în albie, cînd nu mai ştiau încotro

s-o apuce; la judecată ele-au rămas.

Noi de două ori văzut-am soarele sfînt

(iar ochiu-acela vede-ntunecat), Tu, o dată

cu propriul său început ce nu mai sfîrşeşte:

noi, doar moartea o vedem, Tu, liber în tot

locul de ea  şi stăpîn: noi răi sîntem şi la

răscruce, Tu, văzător chiar focul din adîncuri;

noi, doar în răstrişte mîngîiaţi şi cînd

ne-ajunge timpul.

Şi totuşi – osebiţi în toate – ne-adună iar în

zări Cuvîntul.

(din volumul Urme de paşi pe zăpadă al lui Vasile Latiş, poemul Celui ascultător II )

epoca secundei de-acum

după ce simt

că ai trimis epocile peste noi

ce aş putea face ?

epopei sau cuvinte tîrzii?

şi nu te mai întrista

e doar mareea gîndului meu…