CEL CE NE-A DAT PUTINŢĂ…

Fugit irreparabile tempus…

Îi iubea pe clasici şi pe romantici cu egală măsură, dar se dăruia şi urmaşilor lui Walt Whitman printre fire de iarbă, cei care puteau înnoda speranţa în trifoaie de noroc …îi admira pe oamenii Renaşterii şi pe cei ai secolului Luminilor…..nu uita nicicând să amintească risipa subtilă a homericului ascuns iliadesc, nici erorile profeticului infern dantesc … se lupta cu tragediile răpusului Hamlet şi încerca să învie mefistofelicul faustian dincolo de parabola lui Goethe…

Redevenea, fără ezitări, ca un repectuos esenian contemporan – între convertirea lui Saul din Tars până la revelaţia lui Marin Preda – explicând nemuritoarea expresie „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”, sub ochii uimiţi ai celor cărora le vorbea – cel mai iubit dintre pământeni

L-am văzut zâmbind caduc în timp ce vorbea despre avarul lui Moliere, zbuciumat de ispitirea mefistofelică a lui Faust, vulcanic explicând tragediile homericului conflict troian, transfigurat de analogia dintre Platon şi Aristotel … o permanentă zbatere între nevăzutul intuit şi cotidianul rămas la stadiul de himeră……mereu simţit, rareori asumat…

Adept al zicerii biblice -„ cel care se simte fără greşeală să ridice piatra” – a urmat un destin binecuvântat. Înainte de toate a fost un gânditor … nu un filosof… A reuşit să rămână în ceea ce noi numim conştiinţă prin însăşi puterea sa de a forma gândiri, izvorâte dintr-o minte despuiată de prejudecăţi … A format oameni, nu clişee… Era mereu acelaşi, profund, senin şi detaşat de toate …

A fost , în egală măsură, poet, păstor ( de cugete) şi maestru (al cuvintelor), editor al cărţilor de valoare, căutător de Frumos şi de Bine! De la cărţile sale rânduite spre cercetarea tuturor putem doar a reînvăţa istoria civilizaţiei româneşti cu deschidere spre universalitate… fără teama că ne-am putea rătăci în labirinturile sale…

Prieten al tuturor,  Poetul a risipit cuvintele ca pe nişte torţe luminătoare ale salvării prin artă…Vedea , iluminat, că la ieşirea din peştera întunecată a celui ţinut în cătuşele restrictive ale necunoaşterii, poezia nu mai stă în lanţuri, ci erupe ca un vulcan…

Maestru al învăţăceilor, Profesorul „a ars” etapele obişnuitei „sorbiri” a literaturii universale, rostind inimitabil troheii, iambii şi psalmii unui timp apus; le-a redat tuturor printr-o tehnică rostitoare şi un joc de scenă ieşite din comun – aproape mereu în limba lor de origine…stârnind elogii şi pasiuni….

Plecat în munţi, a rescris Mioriţa din zorii Maramureşului în vorbe cântătoare… dincolo de păstori şi alături- zi de zi- cu ei… Mereu egal cu sine, i-a surprins adesea pe cei din jur revenind la condiţia de cioban care paşte oile, le îngrijeşte şi ajunge să respecte toate tradiţiile într-o suire transcedentală…

Avea o voce gravă, cu inflexiuni nobile, de muzică studiată şi grai limpezit … când le vorbea studenţilor despre marii artişti ai antichităţii sau despre creatorii unui sistem de gândire universal, valabil până în zilele noastre, când punea bazele unei ipotetice „academii socratice”, însă reuşea să treacă într-un alt registru fonic, -„mult mai înalt şi mult mai senin” – când îi aducea împreună pe Schiller, Goethe, Dante, Michelangelo, Leonardo, Mozart, Verdi, Bethoveen, Bach sau Wagner într-un magic creuzet al sincronismului antic din care rezulta sinteza perfectă a unui spirit creator (era tot muzicalitate şi vers rostitor)…o recreere a tărâmului primordial, în care, discret, a pătruns şi nu l-a mai părăsit….

Cât despre privirea sa ….aceasta depăşea un paradox pe care, cu sărace cuvinte, l-am putea numi deja-vu…îl regăseam şi-n versurile lui Cervantes (visătorul Don Quijote), în cadre de filme yankee (stop-cadru pe rictusul spălat de sânge al genialului Anthony Hopkins in Tăcerea mieilor) ori îl vedeam pe el însuşi – transfigurat în celebra-i rostire către Diotima…

Un Om al Renaşterii transferat, paradoxal, în aceste vremuri, o rara avis (latinească sintagmă ce spune doar că el este şi va rămâne un excepţional produs al acestor locuri), cel care ar fi putut face o carieră de dascăl unic în marile universităţi ale lumii. Avea charisma singulară de a-şi fascina auditorii, cum poate doar Eliade şi Culianu au reuşit să facă în cel mai elitist mediu universitar de dincolo de Atlantic.

Vasile Latiş a ales să rămână aici, să nu uite de monahul N.Steinhardt din restriştea Rohiei, de Grigore Leşe cu horile înnodate în grumaz sau de bivolii păscuţi prin „pampasul” Cufoaiei natale…

Şi-a iubit mama cu acea odihnă rostitoare care izvorăşte numai şi numai din prispa casei părinteşti, iar vindecare nu se mai află pe veci…

Plecat să-şi întregească imensa-i sete de cunoaştere, undeva la graniţa Câmpiilor Elizee cu tărâmul fiilor născuţi din „pântece femeiesc” , ori plătind tribut luntraşului Charon, cel despre care facem vorbire şi-a învins condiţia umană prin însăşi menirea sa pământeană de la care nu a abdicat nicicând…

Vorbea cu o uşurinţă care sfida mai mereu retorica clasică (des practicată în vremurile noastre de oratorii demagogi), spunându-şi, modest, doar punctul de vedere asupra subiectului în cauză…Era omniprezent, deşi nimeni nu a ştiut vreodată cum reuşea asta pentru că nu refuza, principial, nicio invitaţie la vreun eveniment cultural!

Memoria afectivă ni-l readuce în privire acelaşi… El este Dincolo…însă, la urma urmelor, ce înseamna moartea?! Doar un prag…de care, uneori, nu ne lovim decât cu creştetul…şi revenim mereu, totdeauna alţii şi totuşi, aceiaşi…

Ne amintim târziu şi mult prea greu în uitarea noastră – ce curge ca un pârâiaş răpit de cascade – că memoria păstrează … fără risipă… un fluviu care ajunge , cu apele sale la izvorul lui de înţelepciune..

Şi dacă e adevărat că timpul le aşează pe toate în matca lor firească, atunci vergiliana rostire din titlu nu face decât să ne reamintească proverbiala sa înţelepciune ce ne avertizează asupra scurgerii noastre… vremea nu se mai întoarce…

Tristeţea alungaţi-o, mai suntem încă tineri!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, anotimp, cer, OAMENI și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s