muritori. de albastru…


mereu c-un pas înainte
replica – undă fierbinte
îşi poartă în cute amarul
vărsat sau ţinut numai minte…

blânde corpuscule nude
smulse c-un geamăt din rană
tainic adastă în preajmă
biata fiinţă umană …

somnul adânc zămisleşte
palide strigăte, jocuri
trist maraton al trezirii
pus cap la cap, pe alocuri…

poetul, de-şi leapădă tropii
şi poartă în el doar tăceri
răpune stihul cu lacăt
tribut celui de ieri …

iar calea, orb pe potecă
o pipăi pe sens interzis
pădurii sperându-i albastrul
acela, odată promis…
https://folk4noi.files.wordpress.com/2008/08/emeric-imre-mult-prea-mult.pdf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, cer, folk, lumina, music, OAMENI, om bun, Terra, versuri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la muritori. de albastru…

  1. Lucas zice:

    am citit o urma de pas pe o treapta a piramidei …

  2. Luminita zice:

    Absolutul e intodeauna relativ…relativul nu e insa decat relativ.Mereu Poetul va tinde spre absolut, e menirea lui, omul insa traieste cu relativul, cel care nu devine absolut, ei si? Frumoasa e intotdeauna nazuinta, frumoasa e intotdeauna speranta iar citirea semnelor e opera aperta.Multumesc, Lucas!pentru poezie si pentru muzica. Chiar si noi, oamenii obsinuiti, nedaruiti cu harul tau, tindem spre absolut, nazuind cu indarjire sa-l atingem, ce daca e imposibil, nazuinta aceasta ne face fericiti…sau nefericiti dar VII, asta e cel mai important, ca suntem vii si muritori si ne putem bucura de poezie si muzica. Imi vin in minte si versurile lui Nichita, cel care a atins absolutul poeziei: „Frunza verde de albastru/mult ma paste-un cal maiastru…”

  3. Hope zice:

    risipa de cuvinte… bucurati-va sufletul cu frumos.. Lucas felicitari!

  4. LORELEI zice:

    ups!ceva s-a schimbat in discutiile de aici… 😕 .

  5. Luminita zice:

    George Tarnea: (Reflex 108)

    „Prea repede uităm ce-aveam în gând,
    Sub apăsarea vorbelor de rând!
    Nici nu mă strigi de tot, nici nu mă laşi…
    E-atâta ezitare între paşi.
    Prea repede uităm ce-aveam de spus –
    Un zbor în minus, o cădere în plus…
    La tine-i vară şi la mine-i frig,
    Nici nu te las de tot, nici nu te strig.”

    Din volumul „Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)” Editura Enciclopedică, 1999, Bucureşti

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s