hoinarul. dinspre copilărie…

hoinarul padurii ratacitoare

hoinarul acela ce-a ars clipe albe
din umbra pădurii ieşea la popas
uitând fără urmă de neguri impure
frunzişul ascuns ce în urmă a rămas

cărări neştiute şi tainice raze
mânau al său drum pe poteci fără urme
copacii treziţi ca din somn delirează
schimbând frunze moarte pe tomnatice turme

poteca ce-i sapă în stâncă tăcerea
e vrednică-n timp şi are ursită
cu urme de dor şi de flăcări albastre
prin ţara de piatră demult mistuită

întoarcere-n vreme, ceasornic uitat
copil cu ochi blânzi dintre dealuri şi ape
hoinarul acela nu merge ca noi
îşi are cadenţa în suflet…aproape…

https://folk4noi.files.wordpress.com/2008/10/hoinarul.pdf

( cântă Cristian Buică – Hoinarul )

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în folk, lumina, music, OAMENI, om bun, Poeme, pădure, suflet, versuri și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la hoinarul. dinspre copilărie…

  1. Este melodia care ma face sa redevin copil.O ascult de cand Cristi a lansat albumul „Noapte de aur” si am avut sansa sa apuc la „Casa Eliad” un exemplar. Cristi este poate unul dintre cei mai buni cantareti de folk, insa cred ca el a avut multe ghinioane. Unul este ca nu s-a nascut sau nu sta in Bucuresti. Oricum cu el pleaca de fiecare data o parte din sufletul meu in lumea aceasta de vis. Multumim Cristian Buica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s