lumină. din codri să vină…

lumina

 

Pentru cei neştiuţi şi uitaţi şi pierduţi în lutul orb şi risipiţi prin veacuri, dar care au fost sarea pământului si care au purtat pe umerii lor binele lumii sunt scrise rândurile acestea. Cred că nu e nimeni dintre noi care să nu fi cunoscut asemenea oameni.Să-i înmulţim cu numărul incalculabil al generaţiilor, cu întinderea continentelor şi cu puzderia insulelor şi, adunându-le, în gandul nostru, umbrele fără nume şi chip, să-i celebram o clipă, aici şi acum, în zarva plină de nume a istoriei.

În ei se întrupează acea parte din bine a speciei graţie căreia omenirea are totuşi chip omenesc şi a dăinuit în ciuda crâncenelor ei cusururi. Am putea să-i numim buni prin natura lor, dacă vreţi, buni pentru că aşa i-a lăsat Dumnezeu printre noi.

Ei nu trebuie neapărat gândiţi în funcţie de anumite crezuri, coduri morale sau legi, ci în spontaneitatea din adânc a bunătăţii lor, care poate fi chiar bunătate, sau cinste sau răbdare sau dreptate, smerenie, îndurare sau curaj, dăruire, necruţare de sine, chezăşia cuvântului dat, devotament, fidelitate şi onoare, dârzenie sau, printre nu multe altele, puterea de a răspândi în jurul lor încredere şi bucurie, iubire şi har.

Sunt cei înzestraţi cu un fel de exemplaritate inefabilă, ca reprezentanţi ai unui bine necontingent, martori ai acelei părţi a omenescului pe care, printre atâtea rele şi printre atâţia răi, suntem înclinaţi prea adesea s-o uitam.

Exista un mit haşidic potrivit căruia se află mereu şi mereu, împrăştiaţi pe pământ, treizeci şi şase de înţelepţi, oameni de obicei nevoiaşi, umili şi umiliţi, oameni fără nume pe care se sprijină lumea ca să nu cadă în pierzanie, oameni drepţi în strâmbătate şi îndărătnici sub bici, în întunericul vremilor. Dar treizeci şi şase este doar expresia simbolică a unei prezenţe mult mai cuprinzătoare în dăinuirea ei. A tuturor celor care trăiesc şi făptuiesc ţinând dreapta cumpăna istoriei cu o mână nevăzută, iar apoi se duc în uitare.

Daca cineva vrea pilde, să reciteasca parabola samariteanului, căruia, spre deosebire de preot şi de levit, i s-a facut mila de cel căzut în drum şi i-a legat rănile şi a turnat peste ele untdelemn şi vin ; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han şi a ingrijit de el. A doua zi, când a pornit la drum, a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a zis : “Ai grija de el şi, orice vei mai cheltui îţi voi da inapoi la întoarcere”.

Condiţia noastră este înălţată şi izbăvită prin neîncetata aflare în lume a celor buni şi drepţi şi curaţi. Şi nu trebuie să ne gândim la ei decât cu veneraţie, cu recunoştinţă şi cu dragoste, fără vreo încrâncenare pentru soarta lor: prezenţa lor în omenire este, spre binele ei, adâncă, cum adânc e şi râul, dar este şi uşoară, ca un zâmbet ascuns în lumină, mereu.


Cineva, prin Renaştere, pare-mi-se că în Olanda, a scris în latineste câteva tomuri de Vieţi ale oamenilor obscuri. N-am citit cartea, dar iată ce s-ar mai cuveni spus : la sfârşitul sfârşiturilor, când toate vor înceta şi vor fi judecate, ultimul poet al lumii să citească , în tăcerea aceea şi în acel alt timp şi altă lumină, numele tuturor celor fără de nume, de la un capăt la altul al vremii.

Numele celor nevădiţi şi uitaţi şi de nici o seamă, care au purtat lumea, sarea pământului, sămânţa şi roada ascunsa a lui. Numele celor care, din sinele lor şi de-a lungul neîncetatei pătimiri, au păstrat sensul august al umanului.



https://folk4noi.files.wordpress.com/2009/04/amintirea-paradisului.pdf

(cîntă Adrian Ivaniţchi compoziţia sa – Amintirea paradisului, pe versurile scrise de Cezar Ivănescu)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în cer, Cezar Ivănescu, folk4noi, iubire, Lucas, lumina, munte, om bun, poezie, primăvara, pur si simplu, zbor și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s