linişte. între lucrurile bătrîne…

În apropiere e muntele meu, munte iubit…

înconjurat de lucruri bătrîne

acoperite cu muşchi din zilele facerii,

în seara cu cei şapte sori negri
care aduc întunericul bun,
ar trebui sa fiu mulţumit.

Linişte este destulă în cercul ce ţine laolaltă doagele bolţii.
Dar mi-aduc aminte de vremea cînd încă nu eram,
ca de-o copilărie depărtată,
şi-mi pare rău că n-am ramas
în ţara fără de nume…
Şi iarăşi îmi zic:
nici o larmă nu fac stelele-n cer…


Da, ar trebui sa fiu mulţumit…

(Lucian Blaga – Linişte  între lucrurile bătrîne)

Străvechile zodii le-am pustiit sub uitare … mai rămasese obolul necernut pe marginea împărăţiei nevăzutului.

Chiar şi în subteranele tăcute ale muntelui meu,  risipitoare, lumina mîngîie colţurile încercănate ale grotei tandre …

nu mai e nici o dihanie tandră-n ţinut…

doar ochi de privit şi şoapte muiate

ca versul ce-l scapă din buze un bard

rămas în tăcere, în neguri uitate…

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Adrian Paunescu, cer, Lucian Blaga, munte, music, Poeme și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s