secetă ascunsă-n strop de toamnă. cîntec pentru mai departe

imbratisare-ceata

e un poem cu versuri triste
ivit pentru-a renaşte un suflet
… straniu…viu…
vorbeşte despre toamnă
de-apus şi neînţelesuri
care şoptesc albastru
„nu spune nimic…
…ştiu!…”

e un tribut al toamnei
ce vine să culeagă
de fiecare dată
ce este mai de soi
apoi se duce-n ceaţa
tăcerilor zidite
în trupul vechi al crucilor
cu tremur alb de ploi…

e strigătul ce-a-ncremenit
dincolo de uitare
un zbor ce numai visul
îl poate iar chema
purtându-i glas şi zîmbet
înseninate- n taine
un anotimp de-acesta
nicicînd nu veţi afla…

Mîhnirile se lasă pe sufletul meu iar
Ca negura de toamnă pe cîmpul solitar.
Grăbit s-adună stoluri şi pleacă undeva.
Mă doare vara stinsă şi amintirea ta.
Fără folos tăria înnourată plînge,
Încheagă asfinţitul băltoaca lui de sînge
Şi ca o zdreanţă udă pe lume cade seara
Prin ceaţă munţii gîrbovi abia-şi mai duc povara …
La ce bordei cu geamuri aprinse-n beznă roşii
Voi bate cînd a ploaie se vor porni cocoşii?
Mi-i dor să stau la masa sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plînge ploaia cu glasul ei domol,
Să răsfoiesc alene o carte şi să-mi pară
Odaia ţărănească prin fumul de ţigară
Visatul cuib de calde şi blînde fericiri –
Porneşte lin vioara tristeţii-n amintiri.
Şcolarule, ţii minte? Caietul de latină
Era-nsemnat pe margini cu versuri ce suspină
Şi înflorea departe un dulce pui de om.
Dar alţii scuturară copt rodul scump din pom.
Pe urmă alte unde s-au scurs pe matca vremii.
Am poposit odată la marginea poemii
Şi am intrat în casă şi n-am vrut să mai plec.
Din vinul poeziei beam pînă la înec.
Dar nu ştiu cum azi vinul a devenit sălciu.
Sătul de mine însumi un altul vreau sa fiu.
De-aceea poate astăzi cînd negura se lasă
Mă podideşte dorul să am şi eu o casă –
Un pic de bucurie cu alţii în comun,
Cui lucruri ne’nsemnate şi gingăşii să-i spun –
Ci fără margini ceaţa pe cîmpul ud se-ntinde
Şi nici un geam în beznă lumina nu-şi aprinde…

( Mihai Beniuc – Versuri de toamnă tîrzie )

Lumina_padure


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, anotimp, folk, folk4noi, imagini, iubire, love, Lucas, OAMENI, om bun, pădure, zbor și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la secetă ascunsă-n strop de toamnă. cîntec pentru mai departe

  1. Sibilla zice:

    Cantec…
    strivesc tacerile cu Cantec,
    surade-un Licar… undeva,
    mi-e toamna soapta in gutuie,
    sunt lacrima, la fel ca ea…
    ( Sibilla )

  2. Lucienne129 zice:

    Prea departe sau prea nud,
    prea tomnatec sau prea stol,
    mult prea nor sau mult prea lut
    esti caminul tuturor…

    Trebuie mers mai departe decat „prea departe”, mai departe decat „foarte departe”, mai departe decat „imposibil de departe”… Acolo unde numai tu poti ajunge… Trebuie mers departe de tine, in tine…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s