timp în fîşii. tu, suflete, ştii?!…

mă uit la tine şi nu-ţi găsesc chipul
pe care l-am iubit în altă viaţă
atunci doi îngeri moi la căpătîi
ne treceau aripi calde peste faţă

din trupul tău trecea lumină moale
nopţile nu-ncăpeau sub baldachin
de parcă ar fi fost alcătuite
într-o-nserată volbură de crin

zilelor le puneam tăciuni în geamuri
lumina să nu cadă orbitoare
sufletul alerga beat de iubire
punîndu-ţi rîzînd capul la picioare
(Vasile Morar – Tăciuni în ferestre)

(Mircea Rusu – Poate…)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, imagini, iubire, Lucas, lumina, Mircea Rusu, OAMENI, om bun, Poeme și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s