ochii blînzi ai bunicii dezprimăvărează

Cu părul nins, cu ochii mici

Şi calzi de duioşie,

Aievea parc-o vad aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie.

Torcea, torcea, fus dupa fus,

Din zori şi pînă-n seară;

Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,

Era frumoasă de nespus

În portu-i de la ţară…

Căta la noi aşa de blînd,

Senină şi tăcută;

Doar suspina din cînd în cînd

La amintirea vreunui gînd

Din viaţa ei trecută.

De cîte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte

Sfiala ce mă cuprindea,

Asemuind-o-n mintea mea

Duminicii preasfinte…

( Ştefan Octavian Iosif  – Bunica )

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/04/bunica.pdf

(rostire: Doina Popa)


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în amintiri, anotimp, copilărie, folk, folk4noi, imagini, iubire, lumina, OAMENI, om bun, Stare de spirit, Ţara Chioarului și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s