cuvînt despre singurătate. adagio

cum? tu nu-i cunoşti pe cei ce lucrează

spre tine, pe cei care demult au plecat?

departe-au plecat…

ca o insulă eşti la care nimeni nu vine

un cîntec, atît de încet…şi totuşi în el

năvălesc strămoşii nesăturaţi de putere,

aşezare şi loc locuit şi apele

se spală cu mîini temătoare

în albii adînci.

păsări în tine se uită cu sufletul lor

de pe urmă… cîteodată le vezi

cum se ridică din vechi sarcofage

şi taie aerul serii către întunecate

oglinzi pentru chipul lor mai durabil

morţii, ce greu iubesc! şi te-mbie…

şi totuşi eşti singur…

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/05/te-iubesc.pdf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în folk, folk4noi, imagini, iubire, Lucas, lumina, OAMENI, om bun, Poeme, poezie, primăvara, tăcere, versuri și etichetat , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la cuvînt despre singurătate. adagio

  1. Daniela zice:

    Minunate versuri, Lucas!Iata cum, prin tine, din trecut, stramosii ne fac semne, cu mana….

  2. Lucienne129 zice:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s