făclie cuminte. în odaia închisă

gîndul lunii petrece

melancolia albastră a vulturilor

tunete bătrîne către gura de vale

puntea boltită peste ape străvechi

şi vara…

vara ce stă să vină

neumbrită

şi copilăreştile frîngeri…

cînd ai să afli ce am văzut în zare

sub stînci şi pe dealuri…

umbra străinului rătăcitoare

peste timpul mai aspru

înainte de a ajunge iluzie

va fi de ajuns misterul refugiului…

ştiinţa ta fără margini

se-ncape-n cuvînt…


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în anotimp, cer, folk4noi, imagini, om bun, Poeme, poezie, pur si simplu și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la făclie cuminte. în odaia închisă

  1. dan zice:

    Iubesc folkul, buna treaba!

  2. Daniela zice:

    In frangerile tale…copilaria e semnul iertarii. Doar atunci zborul din vultur atinge vara….
    Sunt minunate versurile tale, Lucas…Mereu deschizi cate o prima vara…cu acele cuvinte oprite la margine de iluzie…Las-o sa infloreasca, Lucas!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s