seara de început. privirea culorilor…

li te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mînă, se făcea în arbori tăcere.
Cînd mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visînd stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintînd, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi dă fericire,
numai gîndul că sînt şi că eşti.
Sprijineam pe ţîrîitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi cînd sfîrşeam cuvintele, inventam altele,
Şi cînd se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi cînd orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva… ceva răsuna,
un cîntec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

(Nichita Stănescu – La începutul serilor)

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în adormire, amintiri, anotimp, cer, folk4noi, iubire, Lucas, music, OAMENI, om bun, poezie, pur si simplu, smaralde, tăcere, zbor și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la seara de început. privirea culorilor…

  1. Daniela zice:

    In culoare, poti sa locuiesti precum intr-un poem.
    Fiecare seara va colinda cerul, dar seara de inceput va fi aceea, din neumbra, in care vom culege semintele primei lumini! Si cat de minunat va pasi, apoi, dimineata, invesmantata in rostogolirea mugurilor intemnitati in iubire!!!….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s