dublu acrostih

aud când bătrânii îşi bat spre noi armura

dictându-ne din mers spre casă că-n curând

rămânem numai cu iubirea buncăr

iar dacă doare să ştim că şi mai din bătrâni

atârnă sufletu-n noi ca femeia

născută pe spuma refluxului uman

pretind ecoul ei şi-l merit să-mi fie anti-corp

osificaţie a darului divin nu de alta dar o

prind în palme când mă rog să nu o-ngrop

(versuri scrise de Mircea Crişan)

Mulţumesc, Mircea!


Anunțuri
Acest articol a fost publicat în copilărie, folk4noi, Lucas, lumina, Nonclasificat, Poeme și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la dublu acrostih

  1. Daniela zice:

    In balansul ochiului tau
    O naframa-ti acopera-albastrirea
    Am uitat camasa-ti pe umarul meu….
    Nu stiu nici acum unde mi-e despletirea.

    Apele-mi vor rostogoli inceputuri,
    Din cutele ierbii se vor naste izvoare,
    Ridicase-va suspinul din scuturi
    Iar timpul o sa reverse-n pahare….
    Aceeasi licoare peste umerii crucii…
    Nu va canta nimeni tanguirea rascrucii…

    Pot sa spun ca Dumnezeu imparte focul…
    O ardere in fiecare bob de clipa…
    Pentru atunci cand ne gasi-vom locul…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s