sigiliul tăcut. comoara nebănuită

Singur sînt pe drum,
Ce las în urma mea e scrum…
Acum
Ştiu că nici o stea
Nu mă vrea la ea…

Singur sînt pe drum
Şi tot ce las în urma mea e fum,
Gîndurile-n spate
Mă-mpresoar-acum…

Un suflet vreau
Nu o scara pîn’ la cer
Un suflet vreau
Şi un ţel

Doar gîndul meu
Şi un cerb cu dinţi de fier
Îmi sînt răspuns
Şi îndemn…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

Vremuri de demult
Ce vin acum în mintea mea,
Drumuri…
Dar aş vrea să scap,
S-o iau iar de la cap…
Oameni de demult
Şi fraţi ce i-am iubit cîndva prea mult,
Cu toţii au pierit
Ori s-au risipit…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

Un prieten bun
Să m-ajute să trec puntea
Ce se întinde
Peste-abis…

Un prieten bun
Ce mi-a strigat să nu plec fruntea…
Şi să urmez
Ce mi-a fost scris…

Publicat în amintiri, cer, copilărie, folk, iubire, Lucas, OAMENI, om bun, Phoenix | Etichetat , , , , , , , | 4 comentarii

dublu acrostih

aud când bătrânii îşi bat spre noi armura

dictându-ne din mers spre casă că-n curând

rămânem numai cu iubirea buncăr

iar dacă doare să ştim că şi mai din bătrâni

atârnă sufletu-n noi ca femeia

născută pe spuma refluxului uman

pretind ecoul ei şi-l merit să-mi fie anti-corp

osificaţie a darului divin nu de alta dar o

prind în palme când mă rog să nu o-ngrop

(versuri scrise de Mircea Crişan)

Mulţumesc, Mircea!


Publicat în copilărie, folk4noi, Lucas, lumina, Nonclasificat, Poeme | Etichetat , , , , , | 1 comentariu

capătul zilei. (des)cîntec



aş vrea cineva mic să se facă…

alături casa fugită

lîngă fîntîna cu ciuturi

de blîndeţe umplută

cu lacrimi de raze …


şi copiii Soarelui să fie veşnici

legănaţi pe ape duse

de vechi făclii şi de un cîntec

ce nu istoveşte iarna …

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/09/la-capatul-zilei.pdf

(Cătălin Condurache – La capătul zilei)

Publicat în amintiri, anotimp, Enigma, folk, folk4noi, iarna, imagini, iubire, lumina, om bun, timp | Etichetat , , , , , | 3 comentarii

elegie de suflet

îngerii fără aripi

ispita graţiei divine

spuneau că

somnul e un zeu

a cărui trufie

a plecat în zori


iar clopotele din trestii

vesteau timpul nefurtunii

iertarea amară a vremurilor

şi livada bătrînă cu vişini


Publicat în anotimp, cer, copilărie, imagini, music, Nonclasificat, OAMENI, om bun | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

vis. tainica lumină

şi-mi făcui din doruri mute
cîntece nepricepute
şi din cîntecele mele
salbă de mărgele

nu mai vorbi, nu rîde,
nu te gîndi, nu plînge
nu mai visa zadarnic
e prea tîrziu acum

nu vezi ce vară tristă
cu pete mari de sînge
ne-a irosit pe drum,
pe drum…

ce noapte neagră,
ce noapte grea
a bătut în poarta lunii cineva
s-a întins şi doarme acum
femeia şi clopotul
şi lacătul şi cheia

privirea ta deschisă e
visarea mea lunecă-n uitare
şi cred ca eşti bolnav de vreme
ascultă ploaia, nu te teme


(versuri de Ion Pillat
şi Tudor Arghezi)

apăsaţi cu blîndeţe deasupra

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/07/iulia-gusatu-uitare1.pdf

(cîntă Iulia Guşatu piesa Uitare)

Publicat în adormire, folk, folk4noi, iubire, Lucas, lumina, music, om bun, poezie | Etichetat , , , , , , , , , | 2 comentarii

fluier pe prispă. Ion fără de moarte…

 

Ion e un ţăran bătrîn

din Carpaţi de undeva

tot cosind pe munţi la fîn

a uitat şi de ani

Ion e un bătrîn ţăran român

Moartea a urcat spre el

unde Ion la fîn cosea

unde ierburi fel de fel

luminau lucrarea sa

Moartea a urcat tiptil spre el

Ce faci, Ioane? l-a -ntrebat

Uite ce să fac, cosesc

iar deseară merg în sat,

merg în satul părintesc


Dumneata de unde vii?

– s-a-ntors Ion spre moartea lui –

Am de luat nişte copii

şi un bătrân la cer să-i sui.


Doamnă, dumneata, de unde vii?


Ion s-a-ntors spre Univers,

C-a-nţeles că e bătrîn

C-un prosop curat s-a şters,

Şi s-a-ntins pe un stog de fîn

Ion s-a întins, zîmbind spre Univers.

Doamnă n-am avut habar

Să mă rad, să mă-îmbăiez.

N-am livretul militar,

n-am nici actul de botez…


Doamnă, c-o să mor, n-aveam habar…


Ia-mă, Moarte, ia-mă cum m-oi lua,

Şi mă du de unde vii,

Dar te rog şi eu ceva:

Ia bătrîni nu lua copii…


Ia-mă,  Moarte, ia-mă cum m-oi lua…

 


–  Eu pe-aici am nişte oi

ţi le las dacă mă iei

vezi că munţii sînt cam goi,

să strîngi iarbă pentru miei…


 

 

Doamnă eu pe aici, am nişte oi…

Şi-am şi-un fluieraş de lemn

să mi-l duci, te rog, prin timp

şi să-l pui pe prispă semn,

că m-am dus şi nu mai vin…

 


vezi că am şi un fluieraş de lemn


şi Ion vorba lungea,

nu că s-ar fi speriat

moartea el o amîna

ca să crească pruncii-n sat…

 

 

 


Pentru ei, Ion… vorba lungea …

 

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/07/cantec1.pdf
Publicat în adormire, anotimp, imagini, lumina, music, Nonclasificat, Poeme, poezie, suflet | Etichetat , , , , , , , , , , | 1 comentariu

seara de început. privirea culorilor…

li te-nsoţea pretutindeni, ca o suită.
Dacă ridicai o mînă, se făcea în arbori tăcere.
Cînd mă priveai în ochi, împietrea o clipită
din a timpului curgătoare putere.

Simţeam că pot adormi, visînd stele locuite.
Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare,
aş fi putut împinge nopţile-ncremenite
ca pe-o elice-naintînd, spre soare.

Şi numai sentimentul acesta îmi dă fericire,
numai gîndul că sînt şi că eşti.
Sprijineam pe ţîrîitul greerilor coviltire,
sub care beam azurul decantat în ceşti.

Şi cînd sfîrşeam cuvintele, inventam altele,
Şi cînd se-nsera cerul, inventam ceruri albastre,
şi cînd orele se-nverzeau ca smaraldele,
ne bronzam la lumina dragostei noastre.

…Dar tot timpul suna ceva… ceva răsuna,
un cîntec de iarbă cosită, de taciturne mări,
în care inima de-atunci îşi revărsa
meandrele pierdutelor candori.

(Nichita Stănescu – La începutul serilor)

Publicat în adormire, amintiri, anotimp, cer, folk4noi, iubire, Lucas, music, OAMENI, om bun, poezie, pur si simplu, smaralde, tăcere, zbor | Etichetat , , , , , , , , , , | 1 comentariu