Arhive etichetă: Emilian Onciu

voiam să-ţi spun…

Continuă lectura

Publicat în amintiri, folk, lumina, OAMENI, versuri | Etichetat , , , , | 1 comentariu

Ne-am născut prea muritori… colind spre lumină

Scrisoare neterminată. zvon de plecare… Prietene, Nu ne-am văzut niciodată de aproape şi, totuşi, eu am ştiut mereu că eşti acolo…cu cântecul tău bun, cu versul ziditor, cu căldura pe care ai avut-o mereu în voce… Nici măcar nişte munţi … Continuă lectura

Publicat în folk, OAMENI | Etichetat , | 4 comentarii

preţ de-o căldură. (în)frig(urare) …

ce departe eşti, întunecata mea iubită, prin pereţii odăii te văd ca prin sită, şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă. e posibil, e posibil, oare să nu pot muri, să-ţi aud vocea … Continuă lectura

Publicat în folk, Folk You, OAMENI, om bun, Poeme, versuri | Etichetat , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

rugă la rug…

un om care e numai lumină vrea să se facă bine a făcut de toate, dar mai ales a cîntat cei care treceţi pe aici, zăboviţi o vreme şi ascultaţi-l clipind în colţul pleoapei voastre drepte…

Publicat în folk, lumina, OAMENI, om bun, versuri | Etichetat , , | 2 comentarii

păstorul mioriţei netrufaşe

Se spune adesea că vine o vreme a judecăţii, de fapt a justiţiei divine dezarmate pământesc Iubit sau detestat, apreciat sau luat peste picior datorită înverşunării cu care şi-a apărat convingerile privitoare la limba română, omul de care fac vorbire … Continuă lectura

Publicat în Nonclasificat | Etichetat , , , , , , , | 2 comentarii