Arhive etichetă: Vasile Latiş

aşteptîndu-l pe…Stendhal

  spune-o încet… noi sîntem întunecatele flori ale verii şi duhul pădurii meree încercate de vînt, tăria grumazului şi cel ce cade la marginea zilei, luminişul retras, păsări cînd trec de-a curmezişul peste apele sumbre şi gîndul întors, mierla-nsovonită şi … Continuă lectura

Publicat în anotimp, cer, copilărie, Enigma, Lucas, lumina, om bun, Poeme, pur si simplu, Terra, zbor | Etichetat , , , , , , , , , , | 1 comentariu

lumină divină. pe cale să vină

  E cineva care ne uită … (ce drag ţi-am fost odată, mai demult), un străin prin ţara de sus cînd trecea altădată   Un suflu ce nu cugetă la noi şi pe obraz, ca un surîs, se  prefiră…   … Continuă lectura

Publicat în folk4noi, iubire, Lucas, lumina, LUMINA, music, Myriades de Lumiere, OAMENI, om bun, versuri | Etichetat , , , , , , , , , | 3 comentarii

CEL CE NE-A DAT PUTINŢĂ…

Fugit irreparabile tempus… Îi iubea pe clasici şi pe romantici cu egală măsură, dar se dăruia şi urmaşilor lui Walt Whitman printre fire de iarbă, cei care puteau înnoda speranţa în trifoaie de noroc …îi admira pe oamenii Renaşterii şi … Continuă lectura

Publicat în amintiri, anotimp, cer, OAMENI | Etichetat , , , , , , , , , | Lasă un comentariu