printre mobile vechi
şi manuscrise presărate decadent,
se hrănea cu speranţă…
o zi care să-i aducă mai Binele…
ajunsese să îmbrăţişeze colţul luminos
doar de dragul umbrei…
ştia ca nimeni altcineva să-şi pudreze
specialul său „trompe d’oeil”,
savurînd o pînză deşartă…
nimeni nu-l putea răscoli,
pentru că era Perfectul…
Străbunii lui fuseseră, cîndva,
imperfecţi, dar apoi s-au recompus…
şi dincolo de neguri….
şi mai devreme decît simpli…
şi chiar mai mult de-atît…
uita mereu monotonia hrăpăreaţă,
însă era atîta nehotărîre…
dincolo de perdeaua zdrenţuită, răsărise …
simţea, înmiresmînd, Frumosul …
Adevăr grăit-ai –
spuse străjerul Luminii –
de-acum eşti pavăză pe tărîmul
de dincolo de valea plîngerii …
(Zburător cu aripi de zeu)
În acest moment, Terra se schimbă.
Se aseamănă unei femei care naşte… foarte puternică, dar şi cu multă energie perturbatoare…cu contracţii…
În aceste timpuri extraordinare, trebuie să ne unificăm cu Terra, pentru a o ajuta…dar şi pentru viitorul nostru…
Ni se spune peste tot că va fi Pace, Iubire, Încredere, dar NOI trebuie să susţinem puternica transformare care se desfăşoară acum!
Sarbatori luminate!
Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.
Un articol excelent ! blogul meu http://www.stiripolitice.net ! multumesc
Arata ca un totem… dar parca nu e?!
Strajerul a luat cu miinile amindoua,toiagul cel lasat pentru o vreme intr-un colt de chilie, ca sa nu-i imbatrineasca rugaciunile. Apoi, l-a infipt in ingenuncherea pamintului. Dupa o vreme, la radacina toiagului a poposit o umbra inverzita.