iulie. ultima zbatere…

îl aştepta cuminte
să-i pipăie firele răsărite de nesomn

îi asculta tăcerile
şi nopţile încercănate de smarald

apoi el i-a trecut pe negândite
o aripă pe deget

“nu, nu acum,
e atâta noapte
nu-ţi ştiu decât paşii
…acest întuneric…
mai mult decât pot…”

trezire … nefire … în firea subţire

“pot vedea orizontul…
clepsidra ce-ntoarce clipa…
şi amurgul, da!…
cel dintre ceţuri…
pe tine te văd,
dar nu mă priveşti…”

ascultându-i urmele paşilor
el i-a şoptit
“să ai grijă de ochii mei, te rog”…

preţ de-o căldură. (în)frig(urare) …

ce departe eşti, întunecata mea iubită,
prin pereţii odăii te văd ca prin sită,
şi te-aud chemându-mă ca din altă planetă
şi-mi scrii poezii pe obrazul de cretă.

e posibil, e posibil, oare să nu pot muri,
să-ţi aud vocea suind treapta nopţii şi coborând în zi,
să mă ridic din pat ca o stafie, ca marinarul de veghe,
să te zăresc în somn de la o mie de leghe?

da, e posibil, întunecatul meu iubit,
să mă auzi cântând chiar când voi fi murit,
să mă vezi aeve în cereasca oglindă
şi în părul meu stele să se stingă şi să se aprindă.

dar să nu te superi dacă sărutul meu va fi rece
dacă dragostea mea ca un frig o să te sece,
dacă îmbrăţişarea mea te va face să suferi
aducându-ţi aminte, nu, să nu te superi…

( Emil Botta – Remember )

* (cântă Nica Zaharia şi Octavian Bud, alături de Emilian Onciu, la prima ediţie a Folk You, 2005 – iertare pentru calitatea slabă a înregistrării) imagini mişcătoare şi nu prea de-nţeles  AICI

cel orbit de zi

Vorbesc de cel orbit de zi, a cărui viaţă-i jar,
Cu haina atârnând, legat de-o piatră de hotar…
Părinţii lui sunt morţi de mult, copiii lui nu sunt,
Pe faţă ploaia l-a săpat, lipindu-l de pământ

“Am nori, o sută !”, zice el, sub soare cocoşat,
Da-n palma lui e secetă şi gâtul i-e uscat…
Îi dau să bea dintr-un pahar, nimic în schimb nu-i cer:
El are ochii-aşa senini, ca decupaţi din cer…

Se uită peste depărtări, cu aerul mirat
Că nu gaseşte un Christos de zare atârnat…
Cred c-am să îl mai întâlnesc, privind aşa, mereu,
“Credinţă n-am”, mai spune el, “şi-mi este tot mai greu…”

Vorbesc de cel orbit de zi, a cărui viaţă-i jar,
Cu haina atârnând, legat de-o piatră de hotar…
Copiii lui sunt morţi de mult, părinţii lui lipsesc,
În suflet poartă o femeie cu chip îngeresc…

( versiunea flower-power a lui Bob Dylan, cea de la care a plecat Alexandru Andrieş, o găsiţi aici )

tribut

la congresul mondial al firii
“i propose for you a normal dream”
vă propun, votaţi această şansă,
să ne iubim…

( piesa e cântată de Gil Ioniţă, versurile aparţin lui Adrian Păunescu )

paznic. la far …

marea – albastru giuvaer
a surâs în departare
dinţi de spumă albă-n soare
buze umede de cer

tu ce vinzi, tulburătoare tânără cu sânii-n vânt ?
apa mărilor, străine domn, eu vreau s-o vând
tânăr negru, ce amestec porţi în sânge curcubeu?
apa mărilor, străine domn, în sânge o port eu

şi-aste lacrime sălcii spune-mi, mamă, cin’ le strânge?
apa mării, apa mării, domnule, în ele plânge…
cine naşte-amărăciunea inimii apăsătoare ?
e atât de-amară apa mărilor tremurătoare….

marea  – albastru giuvaer
a surâs în departare
dinţi de spumă albă-n soare
buze umede de cer

( muzica: Nicu Alifantis, versuri: Federico Garcia Lorca, traducere: Teodor Balş)

nevoia de infinit rimează cu … fericit

n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit
e de-ajuns o mână de prieteni în asfinţit…
n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit
e de-ajuns un cântec – de-ajuns -  şi puţin infinit…

( versuri şi muzică Dinu Olăraşu )

timp de tata

Aşa grăit-a Domnul : omul e o greşeală de tipar
Corectura nu lucrează duminica…

(Andrei Codrescu – Ciorna)

la ce bun ploile?…*

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii -
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

(Ana Blandiana – Descântec de ploaie)

* de la Hölderlin citire

purtam cerul pe tâmple …

Pe-un pisc.
Sus. Numai noi doi.
Aşa: când sunt cu tine
mă simt nespus de-aproape
de cer.
Aşa de-aproape,
de-mi pare că de ţi-aş striga
în zare – numele -
i-aş auzi ecoul
răsfrânt de bolta cerului.
Numai noi doi.
Sus.

( Lucian Blaga – Sus )

(cântă Nica Zaharia piesa ei Mai aproape de cer)

balada străinului

La marginea pantei abrupte
La un han s-a oprit un străin
Era trist şi avea hainele rupte
Şi pe masa o cană cu vin

Un străin ce-nconjoară pământul
Stai la mine,  rămâi doar un ceas
Să te întorci înapoi nu mai ai unde
Înainte să mergi ţi-a mai rămas

Mi-amintesc de o vară fierbinte
De-o pădure cu muguri pe ram
Mi-amintesc de prieteni şi de iubită
Si de-o casă cu mama la geam

Am ajuns la un han pe o stâncă
Să-mi înec tot amarul nu pot
Şi mă-ntreb dacă apa e-adâncă
Să mă-nec azi cu jale cu tot

Mi-a răspuns ridicându-se agale
Avea ochii plini de lacrimi şi dor
“Mulţumesc pentru vinul măriei tale
Eu mă duc azi la râpă să mor…”

Acum plâng şi nimeni n-aude
Trec printre oameni, socot
Înainte să merg nu am unde
Înapoi să mă-ntorc n-are rost…

cântecul acesta a intrat în inconştientul colectiv -  e cântat mai ales de cei care urcă munţii sau   se adună în jurul unui foc de tabără pe creste, pe câmpie sau pe plajă ; la fel,  şi de trupe underground  (sub diferite titluri – cele mai întâlnite fiind  Râpa sau Balada străinului)…

puţini cunosc însă destinul cutremurător al celui care l-a compus …  urmăriţi povestea sa  incredibilă  AICI

(versuri şi muzică : Vasile Leva)

( varianta aceasta e interpretată de Sorin Taloş, membru al trupei Focul viu)