iarna, fluturii visează

 

Din cînd în cînd afară cîte-o mînă
dacă dă-n muguri ştiu că-i primăvară
şi de aud şi păsările-n preajmă
dezbrac grăbit veşmintele de ceară

ramurile ei se vor umplea de cuiburi
pui coloraţi va scoate fiecare
cînd cîntecul va curge peste frunze
şi aripile vor intra în legănare

o să aduc un gater să cioplească
din mîna mea ce a crescut copac
o cruce nouă, vechea-i răsturnată
şi pe sicriu o coajă de copac

vor strînge firisporul şi din ceruri
îl vor împrăştia în zări de sînge
cei care vor vedea cum merge vremea
vor crede că e iarnă şi că ninge

 

(Vasile Morar – Vor crede că e iarnă)

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/11/reverie2.pdf

(rosteşte Doina Popa – Reverie)

aşteptîndu-l pe…Stendhal

 

spune-o încet… noi sîntem întunecatele

flori ale verii şi duhul pădurii meree

încercate de vînt, tăria grumazului

şi cel ce cade la marginea zilei,

luminişul retras, păsări cînd trec de-a

curmezişul peste apele sumbre şi gîndul

întors, mierla-nsovonită şi plînsul

mamei adunat în auz şi mersul băiatului

către pădurea de brazi, ascunsul ascuns

prin care ochiul străbate. Clipocitul pîrîului

şi seara odată,-nsera.

Adă-ţi aminte şi treci

…

(Vasile Latiş – Rugăminte)

lumină divină. pe cale să vină

 

E cineva care ne uită … (ce drag ţi-am fost odată,

mai demult), un străin prin ţara

de sus cînd trecea altădată

 

Un suflu ce nu cugetă la noi şi pe obraz,

ca un surîs, se  prefiră…

 

 

E o durere ce nu ne-a ajuns!

 

Munţi ce se clatin şi greu cuvînt s-a spus,

depărtat, către zăpezile morţilor

 

 

Eşti numai tu şi chipul tău s-a ascuns,

pe veci s-a ascuns…

 

E cineva care grabnic ne uită

 

…

 

trimisul. răs-crucii

apăsaţi lin pe cruce…

sigiliul tăcut. comoara nebănuită

Singur sînt pe drum,
Ce las în urma mea e scrum…
Acum
Ştiu că nici o stea
Nu mă vrea la ea…

Singur sînt pe drum
Şi tot ce las în urma mea e fum,
Gîndurile-n spate
Mă-mpresoar-acum…

Un suflet vreau
Nu o scara pîn’ la cer
Un suflet vreau
Şi un ţel

Doar gîndul meu
Şi un cerb cu dinţi de fier
Îmi sînt răspuns
Şi îndemn…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

Vremuri de demult
Ce vin acum în mintea mea,
Drumuri…
Dar aş vrea să scap,
S-o iau iar de la cap…
Oameni de demult
Şi fraţi ce i-am iubit cîndva prea mult,
Cu toţii au pierit
Ori s-au risipit…

Un prieten bun
Să mă scoată din vîltoare,
Din vîlvătaie
Şi din fum…
Un prieten bun
Care să m-aştepte-n zare
Să nu mă-ntorc acum din drum…

Un prieten bun
Să m-ajute să trec puntea
Ce se întinde
Peste-abis…

Un prieten bun
Ce mi-a strigat să nu plec fruntea…
Şi să urmez
Ce mi-a fost scris…

dublu acrostih

aud când bătrânii îşi bat spre noi armura

dictându-ne din mers spre casă că-n curând

rămânem numai cu iubirea buncăr

iar dacă doare să ştim că şi mai din bătrâni

atârnă sufletu-n noi ca femeia

născută pe spuma refluxului uman

pretind ecoul ei şi-l merit să-mi fie anti-corp

osificaţie a darului divin nu de alta dar o

prind în palme când mă rog să nu o-ngrop

(versuri scrise de Mircea Crişan)

Mulţumesc, Mircea!

capătul zilei. (des)cîntec

aş vrea cineva mic să se facă…

alături casa fugită

lîngă fîntîna cu ciuturi

de blîndeţe umplută

cu lacrimi de raze …

şi copiii Soarelui să fie veşnici

legănaţi pe ape duse

de vechi făclii şi de un cîntec

ce nu istoveşte iarna …

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/09/la-capatul-zilei.pdf

(Cătălin Condurache – La capătul zilei)

elegie de suflet

îngerii fără aripi

ispita graţiei divine

spuneau că

somnul e un zeu

a cărui trufie

a plecat în zori

iar clopotele din trestii

vesteau timpul nefurtunii

iertarea amară a vremurilor

şi livada bătrînă cu vişini

vis. tainica lumină

şi-mi făcui din doruri mute
cîntece nepricepute
şi din cîntecele mele
salbă de mărgele

nu mai vorbi, nu rîde,
nu te gîndi, nu plînge
nu mai visa zadarnic
e prea tîrziu acum

nu vezi ce vară tristă
cu pete mari de sînge
ne-a irosit pe drum,
pe drum…

ce noapte neagră,
ce noapte grea
a bătut în poarta lunii cineva
s-a întins şi doarme acum
femeia şi clopotul
şi lacătul şi cheia

privirea ta deschisă e
visarea mea lunecă-n uitare
şi cred ca eşti bolnav de vreme
ascultă ploaia, nu te teme

(versuri de Ion Pillat şi Tudor Arghezi)

apăsaţi cu blîndeţe deasupra

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/07/iulia-gusatu-uitare1.pdf

(cîntă Iulia Guşatu piesa Uitare)

fluier pe prispă. Ion fără de moarte…

 

Ion e un ţăran bătrîn

din Carpaţi de undeva

tot cosind pe munţi la fîn

a uitat şi de ani

Ion e un bătrîn ţăran român

Moartea a urcat spre el

unde Ion la fîn cosea

unde ierburi fel de fel

luminau lucrarea sa

Moartea a urcat tiptil spre el

Ce faci, Ioane? l-a -ntrebat

Uite ce să fac, cosesc

iar deseară merg în sat,

merg în satul părintesc

Dumneata de unde vii?

– s-a-ntors Ion spre moartea lui –

Am de luat nişte copii

şi un bătrân la cer să-i sui.

Doamnă, dumneata, de unde vii?

Ion s-a-ntors spre Univers,

C-a-nţeles că e bătrîn

C-un prosop curat s-a şters,

Şi s-a-ntins pe un stog de fîn

Ion s-a întins, zîmbind spre Univers.

Doamnă n-am avut habar

Să mă rad, să mă-îmbăiez.

N-am livretul militar,

n-am nici actul de botez…

Doamnă, c-o să mor, n-aveam habar…

Ia-mă, Moarte, ia-mă cum m-oi lua,

Şi mă du de unde vii,

Dar te rog şi eu ceva:

Ia bătrîni nu lua copii…

Ia-mă,  Moarte, ia-mă cum m-oi lua…

 

–  Eu pe-aici am nişte oi

ţi le las dacă mă iei

vezi că munţii sînt cam goi,

să strîngi iarbă pentru miei…

 

 

Doamnă eu pe aici, am nişte oi…

Şi-am şi-un fluieraş de lemn

să mi-l duci, te rog, prin timp

şi să-l pui pe prispă semn,

că m-am dus şi nu mai vin…

 

vezi că am şi un fluieraş de lemn

…

şi Ion vorba lungea,

nu că s-ar fi speriat

moartea el o amîna

ca să crească pruncii-n sat…

 

 

 

Pentru ei, Ion… vorba lungea …

 

https://folk4noi.files.wordpress.com/2010/07/cantec1.pdf